Românii noştri sînt graşi, buhăiţi, cu fălcile lăsate ca airbag-urile lui Huidu pentru că mănîncă mult şi, mai ales, prost. Politicienii sînt la fel: pe la 60 de ani plesnesc de sănătate şi accidente vasculare. Mezelul – visul de aur al omenirii de pe aceste meleaguri – este azi la îndemîna celui mai sărac împătimit al digestiei. Cenuşăreasa mezelurilor este parizerul. La Cora nu există parizer mai scump decît un pachet de 8 suluri de hîrtie igienică. Dar să ne întrebăm ca grecii ce este acela parizerul.
Greu de spus. E un soi de pastă de zgîrciuri, oase, şorici, piele de pui, toate acestea bine amestecate cu apă, emulgatori, stabilizatori, potenţatori de gust, conservanţi şi acuarelă, aşa, pentru culoare. În esenţă, el este alb şi consistent cam ca buca Monicăi Tatoiu, sau a oricărei alte femei trecute de 60 de ani.
Parizerul are carne în proporţie de 10%, dar şi aia dezosată mecanic, adică ce a mai rămas pe oase după dezosarea manuală, articulaţii şi alte zgîrciuri. E plin, în schimb, de slănină, şorici de porc, amidon şi fibre de soia – undeva spre 80%. Amidonul şi fibrele de soia dau senzaţia de saţietate, însă stomacul se simte în timpul operaţiunii ca ultimul vidanjor.
Majoritatea sortimentelor de la firmele care-l produc conţin conservantul E250, unul despre care nomenclatorul UE zice: „acţiune puţin cunoscută, a se evita pe cît posibil“. Parizerul mai conţine gumă de guar (E412), care e un agent de îngroşare – cum vă spuneam, reveniţi la paralela cu parizerul şi curul unei femei de 60 de ani pe care nu o cheamă Madonna. Feriţi-vă şi de monoglutamatul de sodiu (E621), care are acţiune neurotoxică şi, consumat timp de cîteva luni, e atît de rău pentru creier încît te poate face să votezi cu UNPR sau cu PDL.
Nu mai mîncaţi parizer: vă omoară. Iar pînă să vă omoare, vă mai şi prosteşte. Dacă acest articol nu vă spune nimic, daţi-l spre lectură cuiva care ţine cît de cît la dumneavoastră.