România a avut și încă mai are actori mari, unii atinși chiar de aripa geniului. Dar Alexandru Arșinel nu se numără printre ei.
România a avut și mai are, slavă Domnului, oameni verticali, călăuziți de principii, capabili să sacrifice multe de dragul adevărului, capabili să se sacrifice pe ei înșiși în folosul comunității căreia îi aparțin. Alexandru Arșinel, însă, nu se numără printre aceștia.
Alexandru Arșinel este o persoană publică, ajunsă de multă vreme la apogeul notorietății, pe care-l recunosc toți aceia care n-aveau, până în 1989, alternativă reală la divertismentul îndoielnic propus de regimul comunist. Saltimbancul cuminte, clovnul oficial care n-a ratat niciunul dintre revelioanele ceaușiste, a devenit, nu se știe cum, luptător determinant al revoluției din 1989. Fără pic de jenă, da, fără nici cea mai mică urmă de jenă, Alexandru Arșinel și-a însușit diploma și banii ce decurg din această calitate uzurpată. În definitiv, el e Alexandru Arșinel, iar lui i se cuvin lucruri.
Cum i s-a cuvenit și un loc peste rând la un transplant de rinichi. Are vreo importanță că sute sau mii de oameni așteaptă cu anii un transplant? Are, dar nu pentru acest simbol flaușat al umorului grosier. El e Alexandru Arșinel, iar a nu i se pune lui un rinichi peste rând, în fața altor suferinzi, ar fi însemnat un atentat la spiritualitatea poporului român.
Alexandru Arșinel are 76 de ani și a început să se gândească serios la posteritate. E târziu pentru a-și mai schimba jocul actoricesc, alcătuit din trei grimase și 43 de variațiuni ale aceleiași strâmbături. Este și el, probabil, conștient că nu va rămâne în istorie drept un mare actor. Filmele în care a jucat vor fi, probabil, arse pentru a se recupera argintul din pelicula originală, atunci când va fi nevoie acută de argint. Scenetele jenante în care a apărut la televizor vor mai fi păstrate o vreme, dar, când Youtube va avea nevoie de spațiu pe servere, vor fi primele care vor dispărea de pe internet.
De aceea Arșinel se gândește ce ar putea face acum, în amurgul carierei, pentru a lăsa, totuși, o urmă consistentă în istorie. Mișcarea cu revoluționarul e deja aprig contestată, așa că de-acolo îi vor rămâne doar banii, nu și gloria la care tardiv aspiră. Dar nu există piedici pentru un oportunist de profesie pornit pe calea plină de spini a afirmării. Prin urmare, Alexandru Arșinel reprezintă, de azi, interesul național. Să ne ridicăm respectuoși în picioare și să aplaudăm plini de respect, desigur, dacă putem face asta în timp ce salutăm cu mâna la chipiu turma de generali înaintați în grad prin distilare succesivă de către fostul prim consumator al nației.
Înscrierea lui Arșinel în UNPR nu e decât o nouă dovadă că actorul – ca să respectăm convenția – s-a adaptat perfect lumii în care s-a simțit toată viața precum cașalotul în apă. O lume în care talentul și caracterul neîndestulătoare nu sunt piedici în cale parvenirii, o lume în care generalii de operetă își fac partid și șantajează guvernele iar imorali jalnici pretind că-s mai îndreptățiți să trăiască decât concetățeni de-ai lor care chiar ar fi putut fi utili societății. O lume în care Oprea și Onțanu sunt generali iar Arșinel e mare actor.