În puşcăria aurită de unde scrie editoriale, lui Adrian Năstase pare să nu-i lipsească nimic, nici măcar sexul. Deşi de la întemniţare au trecut aproape patru luni şi, potrivit legii, deţinutul Năstase are dreptul să primească vizite intime, această formă de iubire nu s-a consumat.
Un condamnat care ispăşeşte o sentinţă definitivă, care e căsătorit cu acte în regulă, care nu a beneficiat de vizită intimă în ultimele trei luni şi nu a fost sancţionat disciplinar în ultimele şase, e încurajat să-şi reverse asupra soţiei, timp de două ore, într-o cameră fără ferestre, orice formă de afecţiune îi trece lui prin cap. Numai că nimeni n-a zărit-o pe doamna Dana, rujată, parfumată şi cu rochie despicată, dînd tîrcoale încăperii erotice. Poate că n-o fi fost chemată. Soţul e, pesemne, cu mintea la blog, la memorii, la evaluarea candidaţilor USL şi la alte forme de amor solitar. Un tip special ca Adrian Năstase nu poate coborî, pur şi simplu, într-o debara, ca să întîmpine, cu chiloţii în mînă, o căsnicie veche de treizeci de ani. Cînd ai cultura lui, un volum de politologie, scăpat pe jos, în obscuritatea celulei cu două paturi, e suficient.
Publicat în Cațavencii, nr 42, 24-30 octombrie 2012