După dispariția celebrului Laurențiu Popescu, zis „Don Lorenzo”, în rețeaua mafiotă care patronează puterea și resursele din Sănătate a început lupta pentru hegemonie între foștii săi capo regime. În acest moment, cea mai bine stă familia condusă de universitarii plagiatori Sinescu și Beuran. Cei doi dețin poziții-cheie în senatul și rectoratul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, iar asta le permite controlul asupra titlurilor universitare, deci asupra comisiilor științifice care decid ce se face cu banii Sănătății. Printr-un lanț de servitute academică și, pe alocuri, securistică, acești impostori dovediți pot stabili pe ce medicamente, aparatură medicală și spitale se duc miliardele Sănătății. La fel, politicile medicamentelor compensate și ale medicamentelor de import decurg din puterea lor de a fabrica echipele universitare care dau verdictul.
Nimeni nu are îndrăzneala să li se opună din interiorul sistemului medical,
fiindcă Ioanel Sinescu, se spune, beneficiază de o protecție totală din partea unei rețele corupte de putere care cuprinde politicieni, bancheri, generali, jurnaliști sub acoperire, procurori. Cînd li se opune, totuși, cineva, această rețea acționează prin toate nodurile ei, iar imprudentul e supus unei activități complexe de represiune.
Revista noastră a mai scris despre impostura și metodele mafiote din Sănătate, iar profesorii Sinescu și Beuran au mai prins roluri principale în acest foileton. Acum, dacă scriem iar, e semn că iar se petrec lucruri grave.
Spuneam, în trecut, că singura vulnerabilitate a acestor „doni”
e cariera lor spectaculoasă construită pe proptele politice non-civile, în ciuda plagiatelor dovedite, înregistrate în mediul academic și pedepsite disciplinar de universități. Prin urmare, dușmănia lor naturală se îndreaptă spre medicii fără probleme de copy-paste, cu reputația profesională nepătată, cu indice scientometric superior și cu voci științifice care le pot pune în pericol poziția la butoane.
Eliminarea unui astfel de adversar nu se face nici în bibliotecă, nici în sala de operație, nici în aula universității sau a Academiei, ci în presa de scandal, în televiziuni sub acoperire, în dosare înscenate, în denunțuri și controale trase de păr, în acțiuni de denigrare declanșate de la nivel politic.
Profesorul Irinel Popescu, șeful școlii de transplant hepatic din România,
a fost victima îndelungată a acestui mod de operare, el suportînd, ani la rînd, bombardamentul mafiei. Perceput ca martor incomod pentru manevrele grupului Sinescu-Beuran, Popescu s-a trezit în malaxorul mizeriei judiciare și mediatice puse la lucru împotriva sa. O avalanșă de denunțuri, dosare și campanii denigratoare a fost prăvălită peste el, în dulcele stil al anilor nebuni, cînd securiștii operau cot la cot cu procurorii, iar presa își lua temele direct de la beneficiarul execuției.
După un dosar-farsă în care Irinel Popescu e acuzat de luare de mită
(fiindcă, în calitate de șef temporar la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în 2007, a încredințat, în acord cu consiliul de administrație, contractul de mentenanță firmei Hewlett-Packard în loc să i-l dea lui Sebastian Ghiță), acum i se plimbă numele într-o pretinsă afacere de trafic de organe. Pentru cei care știu ce presupune un transplant de ficat, ce personal numeros, ce situații rare și ce condiții de igienă și mobilizare sînt cerute de această operație, subiectul e de rîs. Dar, pentru rețeaua specializată în demolări de cariere și de oameni, e o misiune cît se poate de serioasă.
Tema traficului de organe a început să fie circulată
de același deputat USR Emanuel Ungureanu, care l-a înfundat pe Mihai Lucan de la Cluj (rivalul lui Sinescu pe transplantul de rinichi), de același denunțător, Iulian Iacob, iar pe dosar își ia viteză același procuror, Marian Delcea. Sînt semne că, în urma acestui atac mediatic și judiciar, transplantul de ficat, considerat cea mai dificilă operație de transplant, urmează să intre în epoca abandonului, iar parchetul își va atîrna la centură scalpul școlii românești de transplant hepatic, construită cu atîta luptă și migală timp de două decenii.
Ca să poată fi înțeles întregul, poate că e bine să fie cunoscute părțile.
Iar una din ele, recentă, se referă la construcția noului spital republican mamut, promis țării de PSD. Ei bine, Ioanel Sinescu umblă pe la Liviu Dragnea cu niște planșe din Germania, tîrăște după el un neamț care zice că are proiectul la cheie și speră să primească, în curînd, însărcinarea oficială de a patrona proiectul și, desigur, bugetul de un miliard de euro. Proiectul este însă vechi din anii ’70 și propune un sistem pavilionar, în care bolnavii sînt nevoiți să treacă de la o clădire la alta înfruntînd gerul, ploaia și arșița. Irinel Popescu a avut nesăbuința să șteargă pe jos cu proiectul și să avertizeze lumea că spitalele moderne sînt construite altfel, cu toate specialitățile la un loc, în aceeași clădire uriașă, așa cum se întîmplă începînd cu anii ’90. Vestea a ajuns și la urechile PSD-ului, iar urmarea a fost că proiectul lui Sinescu, la pachet cu miliardul de euro, au fost puse în așteptare.
