Auto-laudatio
Totul va începe în agust, când, la împlinirea a 12 de ani de la tragedia submarinului Kursk, un submarin de croazieră va reface traseul iniţial al acestuia, având la bord inclusiv descendenţi ai victimelor sau supravieţuitorilor naufragiului din 2000, dar şi un milionar român: Cornel Tăbăcaru.
O înregistrare video de câteva minute, un text de câteva paragrafe în presa tulceană şi ochiul vigilent al colegului nostru Raul Gheba vor aduce în şedinţa de redacţie la Cațavencii o temă copleşitoare: după 12 ani se va vorbi pentru prima oară despre 2 români plecați din Buhuși în căutarea unui loc de muncă la Bârnova, dar ajunși pe Kursk, la munca de sus. Vom avea doar două nume de familie și nici un alt fir. Unica soluție pentru a crede în poveste va fi cufundarea în arhive, căutarea. Adică gazetărie.
La 18 august, însă, românul care va fi la bordul navei care va reface traseul Kurskului, Cornel Tăbăcaru, va veni în redacție cu un “ceaslov” prețios: “Kursk. Triumph and Tragicomedy” ediția a treia (15 lei pe elefant.ro). “Copii, am o bombă pentru voi. Ia vedeți ce scrie aici, în listele astea. Este vorba despre doi supraviețuitori de pe Kursk.” va spune Tăbăcaru.
Va fi o a doua sursă de informaţie în care se va pomeni România. Va părea uşor neverosimil, dar obsesia pentru documentul iniţial, unde scria despre supravieţuitor „român sau din România” va fi intactă. Coroborate, cele două informaţii vor da naştere unor căutări pe ruta Bucureşti – Mila 23. Corespondentul Cațavencii Patrick André de Hillerin (adică eu) va căpăta informaţiile primare. Puzzle-ul abia va începe să se contureze. Iar liste, iar nume, iar manuscrise, iar descifrări, iar detalii. De data asta, va exista o poveste cu final fericit. Ba chiar una fabuloasă. Urmaşul din Statele Unite al comandorului Zaharescu și al sergentului Munteanu va fi încântat că din România cineva se interesează de un fragment din istoria familiei.
Povestea și dovezile
Comandorul Zaharescu și sergentul Munteanu s-au cunoscut în martie 1996, la scurtă vreme după ce au fost angajați de către Direcția de Administrare a Patrimoniului a primăriei Buhuși. Le-ar fi fost și greu să nu se cunoască, pentru că ei erau echipajul care opera submarinul din fântâna arteziană construită în centrul localității.
Inițial, submarinul fusese conceput în Japonia, pentru a decongestiona conductele de canalizare ale orașului Tokio, și ar fi trebuit să aibă un echipaj format dintr-un singur japonez de maxim 1,45 metri înălțime și maxim 43 de kilograme. Dar sergentul Munteanu era văr cu secretarul primăriei, așa că, atunci când Buhușiul a primit submarinul donație de la orașul Tokio, cu care era înfrățit, sectretarul primăriei, Vasile Acenturiței, i-a promis vărului său un post pe submarin, fără să știe că și primarul promisese un post similar comandorului Zaharescu, nepot al prefectului de Bacău. Pentru a nu exista probleme, submarinul a fost modificat la service-ul auto din oraș, astfel încât să poată încăpea în el doi moldoveni de minim 1,80 metri și minim 100 de kilograme (comandorul Zaharescu avea minim 1,80 metri, iar sergentul Munteanu avea minim 100 de kilorgame). În ciuda modificărilor, și deși s-a renunțat la reactorul nuclear și la tuburile lans-torpilă, submarinul a rămas destul de mic în interior, astfel încât cei doi membri ai echipajului au ajuns să se cunoască din ce în ce mai bine. Atât de bine, încât atunci când povestea iubirii lor a fost ecranizată în “Brokeback Mountain” (V-ați prins? Mountain, Munteanu…), întregul Buhuși a fost scandalizat. Se întâmpla în 1997 (deși “Brokeback Mountain a apărut pe ecrane de-abia în 2005, el circula în rețelele de dc++ din Buhuși încă din 1997), iar comandorul și sergentul nu au mai putu fi apărați nici de secretarul primăriei, nici de primar și nici de prefect.
Pentru a nu fi linșați în piața centrală a localității, cei doi au fugit într-o noapte, cu gândul de a se adăposti în Bârnova, județul Iași, unde primăria avea un submarin mai mare transformat în șaormerie.
Din nefericire pentru eroii noștri, trenul în care s-au urcat a fot deturnat de către niște teroriști ceceni și, în loc să ajungă la Bârnova prin Pașcani – Ruginoasa – Târgu Frumos – Podu’ Iloaiei, a ajuns direct la baza rusească de submarine nucleare de la Arhanghelsk. În cei doi ani petrecuți pe drum, cu vagonul mutându-se dintr-o garnitură în alta, cu așteptări nesfârșite prin gările ucrainene, cu foamete și privațiuni, cei doi s-au apropiat și mai mult, ajungând să fie ca doi frați. Astfel, atunci când au ajuns la Arhanghelsk și au vrut să se înroleze în flota rusească de submarine, au fost foarte credibili declarând că sunt frați. Angajați pe loc, datorită calităților lor și faptului că nu aveau CV sau documente, Zaharescu și Munteanu au fost repartizați pe un submarin de clasa Oscar II, Kursk.
În august 2000, Zaharescu și Munteanu erau celebri în întreaga flotă rusească, fiind dați ca exemplu atunci când venea vorba de dragoste fraternă și de economisire a spațiului, căci cei doi nu doar că dormeau în același pat îngust, dar își mai mai ofereau unul altuia favoruri sexuale în lunile de izolare, ceea ce a nspirat mulți submariniști.
Pe 12 august, ziua tragicului accident al submarinului Kursk, Zaharescu și Munteanu au fost singurii care au reușit să scape. Atunci când a explodat una dintre torpilele propulsate cu hidrogen, pe puntea submarinului a apărut ca prin minune o femeie foarte bogată, care le-a cedat celor doi locul ei în barca de salvare cu numărul 14. După câteva ore de la accident, comandorul Zaharescu și sergentul Munteanu au fost recuperați de către nava Bucegia, care se afla cel mai aproape de locul dezastrului. În documentele navei apar scrise atât numele celor doi, cât și naționalitatea lor.
La două săptămâni de la accident, cei doi erau deja la Las Vegas, unde, după o beție cruntă, s-au căsători într-una dintre numeroasele capele și și-au schimbat numele în Zuckerberg, care conține atât Zucker de la Zaharescu, cât și Berg de la Munteanu.
În 2004, aflați într-o vacanță la Nisipurile de Aur, cei doi au văzut un băiețel care le-a plăcut foarte mult. Mark era copilul unei famili mixte, alcătuită dintr-un preot catolic din Anglia și un șofer de TIR din Belgia. Acesta i-a cucerit pe cei doi Zuckerberg, astfel încât l-au răpit într-o seară și, odată ajunși în SUA, l-au adoptat cu acte în regulă, numele său deveninnd Mark Zuckerberg.
Aceasta este, pe scurt, povestea fabuloasă a lui Mark Zuckerberg, descendentul singurei familii de români care a supraviețuit naufragiului submarinului Kursk și fondator al rețelei de socializare Facebook, proaspăt cotată la bursă. De altfel, Mark a recunoscut recent că a fost inspirat în crearea Facebook de către părinți săi, care își doreau foarte mult un site de frecat menta.
PS: Titlul și primele trei paragrafe au fost inspirate copios de către un articol al colegilor de la Jurnalul Național. Truda lor în arhive a fost un adevărat model pentru mine. Le mulțumesc și pe această cale.