Caţavencii

FAKEBOOK: Conferinţă de presă halucinantă încheiată fără ca Mitică Dragomir să dea dracului pe cineva

Şoc şi groază ieri pentru aproximativ zece jurnalişti prezenţi la o conferinţă de presă susţinută de preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, după ce, vreme de peste 30 de minute acesta acesta nu a dat dracului pe nimeni, nu a facut absolut nici o referire la “dracu’”, “mama dracului”, “Satan”,  sau alte denumiri popiare ale lui Scaraoţchi, “muie”, “cur”, “căcat” şi în general s-a comportat civilizat refuzînd să-şi bulbuce ochii şi să-şi înfoaie venele de pe frunte.

“Nu cred că s-a mai întîmplat vreodată în istorie ca Mitică Dragomir să vorbească atîta timp fără să dea pe cineva dracului. M-am simţit şocată şi jignită. Era micul nostru secret murdar! Acum Mitică nu mai e pentru mine decît un alt fost miliţian oarecare”, spune Graţiela Fefeleagă, una dintre ziaristele sportive care mărturiseşte că venea la conferinţele lui Dragomir doar pentru a fi umilită, împroşcată cu rahat şi pentru a i se vorbi urît, ca unei tîrîturi ordinare.

“La un moment dat am crezut că e foarte aproape să dea dracului pe cineva din sală şi eram toţi foarte emoţionaţi. Din păcate domnul Dragomir voia doar să sea dea drumul la aerul condiţionat”, spune Florin Cuescu, jurnalist sportiv.

“Nu ştiu ce i-am făcut lui nea Mitică să ne facă una ca asta, dar nu o meritam. Poate că nu se simte bine, poate că e bolnav. Cum să nu mă dea dracului? Ce înseamnă asta? Nea Mitică, dacă citeşti asta, iartă-ne! Nu ştim cu ce ţi-am greşit, dar iartă-ne şi dă-ne dracului ca pe vremuri!”.

Posesorul en-titre al recordului mondial pentru cele mai multe referiri la dracu, 65 la număr, într-o propoziţie de două cuvinte, Dumitru Dragomir spune că nu are nimic urmînd să-şi reia jignirile şi sudalmele obişnuite la următoarele conferinţe de presă. “Viermii ăştia m-au acuzat că duc numele dracului prea des în deşert. Păi, na, mă! Luaţi de aici, simpaticilor. Credeţi voi că-l faceţi pe Mitică Dragomir. Păi, băi, voi ştiţi cine sînt eu?”.

Exit mobile version