Iepuroaica se prinde cel mai bine la pândă cu lopata, când are pui, dar merge şi la laţuri, la farurile tractorului ori la boabă de porumb uscat cu Furadan, că nu apucă să se ducă la ficat până e băgat urecheatul la cuptor. Ce scapă de populaţia satelor, de câinii vagabonzi şi de boli intră în desaga fondurilor de vânătoare păstorite de asociaţii. Plata taxei pentru autorizaţie îţi dă dreptul să căsăpeşti iepuri, chestie care se numeşte în limbaj vânătoresc tradiţional „recoltare“ sau „selecţie“.
Oscilând între zootehnistul pus pe asomat animale şi Mama Natură, adeptă fanatică a teoriei darwiniste, vânătorul numără. Numără dobitoacele să vadă câte sunt ca să le mai rărească, altfel ar fi atât de multe încât am călca pe ele pe străzi, pe câmp sau chiar în casă, vara, când ţinem geamurile deschise. Legal, moral şi ecologic, ce e în plus merge la sacoşă şi este denumit în termeni de specialitate „cotă“. Numărând însă după metoda Anastase, ce scapă de grupele de vânători tot mult este. Aşa că asociaţia poate da drumul şi la o afacere profitabilă.
În Italia există zeci de mii de psihopaţi care au arme de vânătoare, motiv suficient pentru a extermina tot, inclusiv vrăbiile. Acum importă vânat. Surplusul de iepure mioritic rezultat din numărătoare se prinde cu plase, se înghesuie alături de alţi confraţi în nişte cuşti, se bagă la TIR şi se trimite în Italia. Mortalitatea până la destinaţie este mai mare de 50%, că doar nu sunt animale domestice, plăpânde, să le pui apă şi mâncare. Românii nu pierd nimic, pentru că italienii sunt generoşi şi plătesc 25 de euro pe perechea de urechi, indiferent că sunt mierlite sau nu.
După o triere sumară, iepurii care mai dau din picioare, numiţi de vânătorii italieni şi „iepuri ţigăneşti“ – evident, pentru că vin din România –, sunt eliberaţi pe câmp. Este o populare de scurtă durată în faţa unui adevărat pluton de execuţie format din zeci de indivizi intraţi în sevraj, cu degetele pe trăgaciul puştilor. În general se trage ca la talere, astfel încât din sutele de iepuri mioritici nu mai rămâne nimic demn de luat în cătare în primele 24 de ore. Dacă şoferul nu se încurcă cu zeiţa Diana la o scurtă pe centura Bucureştiului, ori dacă vameşii unguri nu sunt destul de plictisiţi ca să constate că marfa e perisabilă rău de tot, un nou TIR va popula în curând cu vânat ogoarele din Cizmă. Vorba aia, nu se pot înmulţi iepurii cât putem noi să-i numărăm până nu mai rămâne unul.