Semnalez un articol de suflet în Libertatea. Titlul vorbește de la sine: "Nicu Covaci, liderul legendarei trupe Phoenix, și-a deschis sufletul într-un interviu-eveniment acordat ziarului Libertatea: «Sînt zile în care mănînc doar pită uscată, dar mi-am păstrat demnitatea»". Ca să fie puțin mai clar, iată cum își păstrează domnul Covaci, cel mai altruist roacher din manualul de hituri, demnitatea sa de lider legendar: "Reporter: Cîți bani cereți pe un concert? Nicu Covaci: 15.000 de euro, plus taxe. Cîntăm între două și patru ore, în funcție de dorința fanilor. Dar Covaci nu face șușe ieftine! Cînt cu muzicieni consacrați, cu orchestră, cu invitați de marcă… Normal, sînt cheltuieli… Dar nu-mi bat joc de oameni".
Pentru un tip care vorbește despre sine la persoana a III-a, Nicu Covaci e, în continuare, suspect de lucid. De pildă, domnia sa, liderul, și-a amintit că el, unul, a compus 150 de piese, în timp ce Joji Kappl "vreo 7-8", iar "Baniciu doar una! Domnilor, doar una!" (recte Andrii Popa). Și că infractorul ăla de Baniciu îi cîntă piesele "de 40 de ani", fără să-i plătească drepturi de autor. Cum care piese? Cele pe care Nicu Covaci, cel mai altruist compozitor român din istoria genului, le-a înscris singur-singurel la UCMR.
Verdict: TUPEU LEGENDAR
Se pune, evident, eterna întrebare care a distrus trupa Phoenix: cînd a înscris Nicu Covaci acele 150 de piese la UCMR? Răspuns: atunci cînd colegii săi de trupă ȘI COMPOZIȚIE erau neatenți sau, pur și simplu, ocupați cu muzica sau cu femeile. Tocmai din acest motiv care l-a umplut de bani în dauna ortacilor, Nicu Covaci a rămas acum singur în trupă, alături de "muzicieni consacrați" și "invitați de marcă" (Robert Plant, gen, cum ar veni) într-o trupă care cere 15.000 de euro (plus taxe!!!) pe o cîntare pe care – guess what, El Lider Maximo? – n-o mai solicită nimeni.
Noroc că, în compensație, Florian Gheorghe și Florin Saiu de la Libertatea îi solicită maestrului interviuri ample, de colecție. Și formulează, cu o seninătate care frizează cea mai nevertebrată formă de imbecilitate, titluri empatice, din care rezultă că marele muzician face acum foamea, cu demnitate, din cauza lui Baniciu. Care Baniciu, se subînțelege, face, dimpotrivă, niște șușe ieftine pentru fraierii din România care vor încă să-l asculte.
A nu se înțelege că Baniciu e vreun înger cu pene de aur între buci sau vreun ilustru compozitor român în viață. Dar vă sugerez să comparați melodiile produse de infractorul Mircea Baniciu după plecarea lui din Phoenix cu cele emise de faraonul Nicu Covaci după epoca de glorie a trupei. Ascultați-le puțin cu urechea, nu cu reportofonul (da, Florinilor, cu voi vorbesc). Apoi puneți mîna pe telefon și sunați orice om cît de cît normal din industrie (inclusiv Țăndărică și Kappl), care a avut de-a face cu acest stupefiant personaj megalomanic pe nume Covaci. În fine, luați frumușel două exemplare eveniment din Libertatea, faceți-le sul și băgați-vi-le frumușel în cur. Iar în timpul ăsta încercați să fredonați corect, demn și integral Baba Novak. E piesa lui Covaci, nu se poate să n-o știți. Mare bucată, mare caracter.
