Caţavencii

Farmaciile, șosetele și suveraniștii

A fost și Festivalul de la Mamaia. Că tataia era plecat cu bărcuța aia de hârtie. Daniel Iordachioaie și-a vopsit barba și ciocul, și restul erau albe. Semăna cu Ion Țiriac după o lună în Dorohoi. Ca să nu mai zicem atât de județul Vaslui. A cântat-o și pe aia cu „Mă întorc la tine iar și iar, mare albastră“. Adică în Grecia, Italia, Hawaii. Că la noi e de culoare, ca să fim politically correct.

Cargo e trupa mea de suflet, dar nu mă pot abține. La concertul băieților de la Arenele Romane, sponsor principal e Farmacia Ana Maria. Ce a ajuns și rock-ul ăsta, frate… Înainte erau sponsori berile, Jack Daniel’s-urile și țigările. E bine că e cu farmacie, că dacă îi dor șalele au Voltarenul la botul calului, cum s-ar zice.

Se zvonește că a divorțat Andi Moisescu de Olivia Steer. Cred că doar îi era foame.

Anca Țurcașiu s-a dat cu ruj pe dinți. Probabil îi fugise mintea la momentele alea când juca ea în Miss Litoral. S-a uitat în oglindă și arată la fel. Dar cu ruj pe dinți e o schimbare.

Apropo de Mamaia. A postat Elena Cârstea o poză de-aia cu filtre ca doamna Lori. Ca să arate că și ea poate. Și s-a plâns în glumă că nu a fost invitată la festival. Păi, nu au recunoscut-o.

Specia asta de suveraniști maneliști e cumva. Că doar poporul român s-a iubit mult cu otomanii. Costi Ioniță a făcut un reel care sperăm că e la mișto. El a zis că Ștefan cel Mare a stăpânit Polonia, toată Ucraina și vreo jumătate de an chiar Olanda. Băi, sigur era Ștefan cel Mare? Sau era Fane Babanu care plecase la furat în țările mai sus amintite? Costi dragă, nu mai ai voie să te joci cu Salam, că te prăjește! Soarele.

Zbor Londra-Bacău. Înainte de decolare, un geam a fost lipit cu scotch. N-aveau sârmă.

Alexandra Stan a zis că ea iubește și bărbații, și femeile: „Era să zic și oamenii, și femeile“. A dres-o după aia, că a zis că femeile sunt zeițe. Adevărul e că unele nu arată a oameni. Am exemple, dar vă las pe voi să vă imaginați.

6.200 de euro a costat o șosetă de-ale lui Michael Jackson la o licitație. Și asta era aia de rămăsese în mașina de spălat. Vă dați seama dacă îi găseau nasul?

Delia, ce nu ai înțeles? Citește Cațavencii să vezi cum să te îmbraci. Data trecută era bine. Cum ai făcut o pauză, cum te-ai îmbrăcat în pijamale. Era ziua de spălat probabil. Vezi, poate găsești vreo șosetă. Dar nu te îmbrăca cu ea, că nu te încape.

Exit mobile version