Aurora Liiceanu, din cîte știu, nu se uită la serialele tv indiene. Și pînă de curînd cunoștințele sale despre India se rezumau la ceea ce știe toată lumea care n-are slăbiciunea producțiilor indiene de televiziune. Cum, necum însă, Aurora Liiceanu a citit acum vreun an povestea a două surori, prințese, fiicele mogulului care a construit Taj Mahal, mausoleul pe care în fiecare an se duc să-l vadă sute de mii de turiști din toată lumea*. Prințesele Roshanara și Jahanara i-au amintit Aurorei Liiceanu de alte două surori celebre, englezoaicele Boleyn, dintre care una, Anne, a ajuns pe eșafod, după ce a fost căsătorită cîțiva ani cu Henric al VIII-lea. Cealaltă, Mary, care trecuse prima prin patul insațiabilului rege, a murit de moarte bună. Ceea ce a salvat-o pe Mary de sabia călăului a fost că între ea și sora ei Anne apăruse o dușmănie ca între două femei care și-au disputat favorurile aceluiași bărbat, iar una dintre ele a trădat-o pe cealaltă.
Dușmănia dintre cele două surori era cunoscută la curte. Asta a scăpat-o pe Mary de acuzația de complicitate cu Anne, cea care a fost omorîtă în public, sub motivul că și-ar fi înșelat regalul soț. Din cauza asta au fost executați alții: fie pentru complicitate cu Anne, fie pentru delictul căs-ar fi culcat cu regina. Marea înșelată, Mary, a scăpat cu viață după marele proces care a dus la condamnarea la moarte a surorii sale fiindcă a avut șansa de a fi fost amanta regelui, înainte ca sora ei să fi devenit regină.
Dacă ne întoarcem la cele două prințese indiene, eleau avut de tras din motive politice și de familie. Una dintre ele Jahanara, era fiica favorită a mogulului Shah Jahan, cel atît de îndurerat că îi murise soția, încît a lăsat deoparte treburile puterii pentru a se ocupa de construcția mausoleului. Fiul său cel mare, care ar fi trebuit să-i urmeze la tron, faimosul tron cu păuni, făcut din aur și împodobit cu pietre prețioase, o adevărată comoară a mogulilor, va fi ucis de mai războinicul său frate, dornic de putere, care și-a detronat tatăl. Te-ai fi așteptat ca aceeași soartă s-o aibă și Jahanara. Uite că nu s-a întîmplat așa. Jahanara scapă cu viață, în timp ce sora ei Rashanara, care l-a susținut pe fiul răzvrătit al mogulului, va fi ucisă.
Ca să înțeleagă toată această complicată nebunie, Aurora Liiceanu – care n-a călcat în viața ei în India! – face o expediție pe net, dar și prin biblioteci, unde citește cronici și istorii despre imperiul mogulilor. Astfel că ceea ce începuse ca o cercetare psihologică despre relațiile între surori se transformă într-un roman istoric, nonficțional despre creșterea și descreșterea pînă la decădere a imperiului mogulilor.
Totul e privit din perspectivă psihologică, ceea ce pentru Aurora Liiceanu înseamnă construcție sau, mă rog, reconstrucție de personaje, într-un text ale cărui mistere țin de felul în care autoarea le citește azi, străduindu-se să le așeze pe fiecare în parte în lumea în care au trăit. Și asta fără să uite vreo clipă despre legăturile de sînge ale personajelor sale care au făcut-o să scrie această aventură indiană.
Aurora Liiceanu susține, din cînd în cînd că nu-i înțelege pe prozatori, cu ficțiunile lor. Totuși ea însăși în cărțile ei nonficționale, face uz de ficțiune sau, să zicem, de ipoteze despre personajele sale, cam la fel cum Șeherezada își construiește poveștile în O mie și una de nopți. Căci ea îi spune,prevenitor,regelui care vrea să-i ia și ei gîtul, ca și celorlalte fecioare care au trecut prin patul lui, că numai Allah le știe pe toate.Adică dacă regele ar fi acuzat-o că fabulează, ea ar avut astfel o cale de scăpare. În splendida ei nonficționalitate, Aurora Liiceanu nu se folosește de Dumnezeu, ca instață a adevărului, dar la fel ca Șeherezada, mizează pe talentul ei de povestitoare, cu un farmec de mare scriitoare.
*Aurora Liiceanu, Putere și sînge. O aventură indiană, Editura Polirom, 2018