Fatala de la USR conduce mașina în zbor

Ar cam trebui, la sfîrșit de an, să căscăm bine ochii și să tragem de concluzii, pînă ni se lungesc urechile. Am făcut-o și eu, înainte să deschid Word-ul și să le înșir mai jos. Nu prea avem cu ce ne lăuda. Cultura română și managementul ei încă n-au trecut de bolile copilăriei și, uneori, par amîndoi că au ori tuse măgărească, ori tuse convulsivă.

Că tot vorbii de management. Deunăzi, la televiziunea națională, președintele Uniunii Scriitorilor și capul limpede al României literare, înconjurat de curteni, adică de Gabriel Chifu, a glăsuit despre (citez) „Ce a însemnat România literară în ultima jumătate de secol și ce înseamnă ea astăzi în cultura română“. Nu glumesc, chiar despre asta au aflat telespectatorii, ciopor, ai TVR Cultural (și ne mai mirăm de audiența lui minusculă?). Despre importanța revistei în contemporaneitate, sînt de părere că mai bine decît a făcut-o Claudiu Komartin nu ar s-ar fi aventurat nimeni. Și a zis (a scris) cam așa: „o fițuică irelevantă pentru orice om sub 60 de ani și nemembru USR de pe lumea asta, care primește sute de mii de euro de la stat absolut degeaba“. Nu știu, zău, cîte sute de mii de euro va fi primind, ce pot s-o spun fără teama că greșesc e că nimeni nu știe să aibă mai mult de 500 de cititori, în zilele bune. De ce? Pentru că media de vîrstă a autorilor publicați se învîrte în jurul frumosului număr 70, pentru că polemicile, laudele și criticile sînt cu cheiță (mai clar: prietenii și favoriții șefului sînt ridicați în slăvi, adversarii sînt porcăiți, iar literatura nouă strălucește, caragialian, prin absență). Dar poate nici chestiunea asta nu ar fi fost așa ridicolă, dacă dl Manolescu nu ar fi prins de-o aripă sau de-un picior termenul „management“. Cică Uniunea și domnia-sa, personal, managerizează revista. Hai să traduc: el și compania împart banii. Bani pe care nu îi cîștigă „cu sudoarea frunții“, ci cu mîna întinsă la Ministerul Culturii. Să nu creadă cineva că îi invidiez, deși e atît de plăcut să cheltuiești ce nu e al tău. Dar mă tot mir cum e posibil să fii îndopat pe gură și pe nas, să ai la dispoziție aproape 3.000 de membri și să reușești să nu interesezi pe nimeni, cînd reviste din provincie, cu resurse limitate, strîng 1.000-2.000 de cititori? Mister. O fi management de secol XIX.

Dar și chestia asta ar fi distractivă dacă asupra Uniunii nu ar plana cea mai teribilă amenințare. Pentru că pierderea cîtorva sute de mii de euro (!) ar fi cu totul neînsemnată față de pericolul pe care conducerea l-a crescut la sîn. Poate știți, poate nu, dar USR e în procese de vreo șapte ani cu niște insurgenți nesuferiți. Care au cerut, culmea obrăzniciei, ca mandatul președintelui să fie limitat la două legislaturi, ba chiar și șefii de filiale să se supună acestei obligații prezidențiale. Păi, cum? Președintele României nu poate pupa decît două mandate, dar al scriitorilor, fără număr? Uite că poate. Săracu’ Iliescu, mai țineți minte ce a cuvîntat cînd l-a detronat Geoană? Și au mai cerut ceva provocatorii: actele contabile. E evident că de aici nu se putea lăsa decît cu proces. Cu procese. Nu le mai pomenesc, că-s multe, absurde și dese. Dar nu aduce anul ce aduce ceasul. Uniunea s-a angajat în dispute juridice cu toată lumea. Una dintre mangafale a fost ziarul Cotidianul, care a dezvăluit de multe ori clinciurile legale ale USR. Știți vorba aia, „cîinii latră, caravana trece“? Ei bine, caravana s-a oprit și s-a luat în gură cu toată lumea. Nici nu știu dacă s-o invidiez sau s-o admir pe avocata Corina Popescu, cea care a purtat vitejește steagul redutei, secînd finanțele breslei. A inventat un precedent, o excepție, un chichirez cu care a ținut, conform bancului cu avocatul muribund, conflictul deschis și nerezolvat. Puteți să mă luați pe încredere. USR nici cu dosul nu știa în 2017 că se trage dintr-un decret comunist, din ’49. Bravo, doamnă avocată. Cu trucul ăsta a reușit prăbușirea definitivă a breslei. De ce?

USR a pornit un proces (mai multe? habar n-am) cu Cotidianul, exact pe speța înființării și legalității. Și, ghinion, l-a pierdut. Ceea ce înseamnă că afirmațiile publicației sînt corecte, iar organizația e în afara legii. Dar de cîte ori am văzut un ziar să aibă dreptate, iar instituția să meargă liniștit înainte?

Dar hai să-l las pe Cornel Nistorescu să povestească: Ultimul recurs al USR/Nicolae Manolescu a fost declarat nefondat în data de 8/11/2023. Prin această hotărîre, Casa Serafim și ziarul Cotidianul au fost achitate, Uniunea Scriitorilor și Nicolae Manolescu fiind buni de plată pentru toate cheltuielile de judecată.

…U. S. a fost pusă în fața unor prevederi legale și a unor hotărîri judecătorești care nu mai pot fi evitate și care o obligă să le respecte. Au fost emise clarificări privind Legea de funcționare a asociațiilor și fundațiilor, precum și privitoare la înregistrarea membrilor. …înregistrarea USR nu corespunde legilor în vigoare. Nici înregistrarea sa ca asociație de drept, nici înregistrarea membrilor. Și, pe cale de consecință, nici contractele încheiate.

În actuala formulă, persoana juridică Uniunea Scriitorilor din România este într-o situație dificilă și nu este opozabilă nimănui. Alte asociații s-au adresat Justiției pentru a obține lămuriri privind modul de înregistrare și funcționare al unei asociații/fundații. Iar decizia obligatorie a ÎCCJ din 13/11/2023 este valabilă și pentru Uniunea Scriitorilor din România, precum și pentru alte asociații profesionale ca pretinse de creație.

Ghinion.