„Bărbatul să fie un pic mai frumos decât dracu’“ zice o vorbă din bătrâni. Ce fericire, ce bucurie pe el! Singura perioadă în care societatea îi cere să fie cât de cât frumuşel e aia în care e bebeluş. După aia, liber la urâţenie, nene! Liber la umblat cu păr pe picioare şi pe faţă, liber la făcut ditamai burtoiul, liber la chelie şi urechi clăpăuge, liber la trompă de elefant în loc de nas, liber la picioare scurte şi crăcănate, liber la orice. Atâta timp cât nu îl depăşeşte în urâţenie pe Scaraoţchi (ceea ce e imposibil, acesta fiind urât cu spume), bărbatul e perfect conform cu standardele de masculinitate impuse de societate.
Iar dacă cumva se-apucă să-şi taie părul din nas, să se epileze pe piept, să-şi penseze sprâncenele şi să-şi tragă pătrăţele pe abdomen, atunci nu mai e bărbat, ci „metrosexual“, de care ăia rămaşi cu păr pe ei fac băşcălie, printre râgâituri şi pârţuri.
Femeia, în schimb, tre’ să fie frumoasă, iar lista de eforturi de îngrijire pe care le presupune asta e cam cât bonul de Carrefour pe care l-aş primi eu acum, dacă m-aş duce şi aş cumpăra tot de pe rafturi. Frumoasă înseamnă şi slabă, iar slabă înseamnă să mănânce frunze toată viaţa (în timp ce el haleşte juma’ de porc la o masă) şi să întrebe compulsiv dacă nu cumva s-a-ngrăşat (în timp ce el haleşte la desert câte-o cofetărie-ntreagă, cu tot cu vânzătoare).
Poate că a sosit însă momentul unui schimb. Sătui de a ne fi răspuns de atâtea ori la întrebarea „Sunt grasă?“, bărbaţii vor alege să mănânce ei frunze şi să ne lase şi pe noi, măcar câteva secole, să fim puţin mai frumoase decât dracu’.