Nici mort nu l-a iertat Joyce Carol Oates pe senatorul Ted Kennedy pentru porcăria sinistră pe care a făcut-o în 1968*. Atunci, senatorul plecat de la o petrecere a căzut cu maşina într-o apă. Era împreună cu o tînără.
Senatorul a reuşit să iasă din maşină, abandonînd-o pe tînără, care a murit în automobilul scufundat. Ted Kennedy a anunţat poliţia de-abia a doua zi. Pornind de la acest caz, Oates a scris un roman tăios ca o lamă de ras şi exasperat ca refuzul de a striga după ajutor al unui om care se îneacă. Apa neagră nu e o reconstituire documentară – formulă de succes în America. Senatorul din roman n-are nume. Întîmplător e democrat! E personajul politic de succes cu care toată lumea vrea să dea mînă. E miracolul şi şansa pentru o femeie încă tînără, pe care o interesează politica, de a fi băgată în seamă de El, apoi de a fi sărutată de El şi apoi ca El să-i propună o escapadă. Nu contează că senatorul ar putea să-i fie tată, că e însurat şi are copii mari. S-a despărţit de nevastă, e idolul ei politic şi are răspuns la orice întrebare i-ai pune. Cînd senatorul din roman se rătăceşte, încercînd s-o ia pe-o scurtătură, dar susţine imperturbabil şi beat că acesta e drumul bun, Kelly, admiratoarea lui, are o vagă intuiţie că marele om politic s-ar putea să se înşele. Dar chiar dacă-l contrazice, face asta mai mult ca să-l tachineze. Speră că, de fapt, El nu s-a rătăcit. Şi atunci cînd automobilul iese de pe drum şi ajunge în apa neagră, iar El o abandonează, lăsîndu-i un pantof în braţe, Kelly e convinsă că Senatorul se va întoarce să o salveze, în timp ce el telefonează unui prieten să-l scoată din încurcătura în care l-a băgat o tipă apucată care a tras de volanul maşinii lui. Nu ştim ce a făcut după aceea senatorul din carte. Ted Kennedy a pledat vinovat pentru fugă de la locul accidentului. A fost condamnat la cîteva luni de închisoare, cu suspendare, şi a rămas senator pînă a murit.