Parlamentul României a anunţat astăzi că va declara fiecare zi de luni zi de doliu naţional, în memoria tuturor oamenilor cu serviciu care trebuie să se trezească cu noaptea în cap, lunea, după un weekend prelungit, pentru a începe o nouă săptămînă de chin şi agonie.
“Personal nu m-am mai trezit dis-de-dimineaţă din 1973, dar cunosc oameni, care cunosc oameni, care ştiu pe cineva, care se trezeşte în fiecare luni dimineaţă, ca să se ducă la muncă, şi acel cineva spune că e foarte nasol. E comparabil cu pierderea unei rude apropiate”, a declarat Crin Antonescu, Preşedintele Senatului. “În memoria acestor persoane vom declara de acum înainte zi de doliu naţional fiecare zi de luni”.
Potrivit potocolului obişnuit în astfel de circumstanţe, în fiecare zi de luni, cel care pleacă la serviciu va fi însoţit în linişte de familie, prieteni şi preoţi. Se vor trage salve de tun, drapelul va fi coborît în bernă, se va ţine un moment de reculegere de aproximativ două ore şi jumătate în jurul prînzului, se vor aprinde lumînări, se vor tocmi bocitoare şi se vor depune coroane de flori la monumentul angajatului necunoscut. De asemenea, angajatorii au obligaţia să verifice dacă angajaţii lor poartă banderole negre şi sînt trişti, în caz contrar existînd posibilitatea de a deschide o discuţie spontană despre salarii şi zile de concediu, lucru care cu siguranţă îi va întrista pe loc.
