Banii sunt făcuți să circule, zice o vorbă din popor. Și, la fel ca banii, oamenii din Ministerul Finanțelor circulă și ei, când e nevoie, pe unde e nevoie, cam peste tot. Oamenii s-au asigurat încă din primăvara anului trecut că au toate condițiile pentru a călători eficient. În aprilie anul trecut, Ministerul Finanțelor a semnat un contract-cadru pentru servicii de transport aerian intern și internațional. S-a organizat chiar și o licitație, iar dintre cele 6 oferte au fost alese 6 firme să presteze: Danco Pro Communication, TAROM, Weco TMC, Olimpic International Turism, Travel Time D&R și J’Info Tours. Firme serioase, obișnuite să plimbe demnitarii de colo-colo. Valoarea totală a contractului-cadru, estimată de Ministerul Finanțelor, a fost de 2.173.109 lei, plus TVA.
Și, pentru că vorbim totuși de o perioadă de austeritate, banii ăștia erau programați să ajungă pentru patru ani de plimbări. Numai că nici austeritatea nu mai e ce-a fost cândva, astfel că băieții au trecut în contract că biletele de avion sunt „pentru demnitarii, salariații și/sau delegații autorității contractante – clasa economic, clasa business, clasa low-cost, după caz”. Iar uneori chiar e cazul de clasa business, că doar banii publici trebuie să genereze și confort.
După momentul aprilie 2025, când a fost semnat acest contract-cadru, au urmat mai bine de 30 de contracte subsecvente, astfel că, la un an și jumătate distanță, din cei patru ani pentru care trebuiau să ajungă cei 2,1 milioane, au fost cheltuiți deja 1,4 milioane de lei. Iar ăsta nu poate fi decât un semn că la Finanțe se lucrează intens și că, iată, suntem în continuare pe drumul bunăstării, poate chiar la business class.
