Caţavencii

Fişele lui Băsescu despre Literatura Română pînă la 1941

Traian Băsescu este un om care-şi citeşte imediat adversarii. Deşi nu pare, preşedintele a mai citit şi altceva. Erau însă alte vre­muri, cînd numărul elevilor care luau Bacalaureatul era mai mare decît numărul reformelor Învăţămîntului. 

Iată mai jos ce a înţeles preşedintele Traian Băsescu din Literatura Română!

Cronicari: Unii dintre ei buni, lăudau faptele de vitejie ale lui Vodă. Dar, la scara istoriei, nici unul nu se va ridica la înălţimea unor Culcer, Pora sau Sabina Fati.

Cantemir: A întreţinut relaţii suspect de amicale cu ruşii în loc să meargă pe mîna Statelor Unite. Şi-a pierdut timpul descriind Moldova, în loc s-o modernizeze.

Ion Budai-Deleanu: Ţiganiada. Împuţită lectură.

Alecu Russo: Cică a făcut Cîntarea României… Ciudat, eu ştiam că a făcut-o tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cînd am participat şi noi la faza judeţeană cu ansamblul de muzicuţe de pe vapor.

Paşoptiştii: Nu-i ştiu, dom’le, eu m-am născut în ’51.

Alecsandri: I-a scris scrisori lui Ion Ghica, de care n-am auzit în viaţa mea.

Ion Ghica: I-a răspuns la scrisori lui Alecsandri

Maiorescu: Îl felicit pentru eseul său Beţia de cuvinte. Pe asta n-am încercat-o.

Eminescu: Subţirel cu Luceafărul. Eu am scris, într-o noapte pe punte, Lucea farul, mai ­scurtă şi mai la obiect: „Am fost odată-n Costineşti / Mai rău ca niciodată / M-am încurcat cu nişte peşti / Şi am făcut-o la­tă“… Pe la mijloc nu mai ştiu cum era, că mi s-a rupt filmul, dar se sfîrşea cam aşa:

„Trăind în birtul vostru strîmt / Cu bere veţi petrece / Ci eu la Cotroceni consum / Doar whisky mult şi rece“.

Creangă: Capră cu trei iezi. Cam pervers!

Caragiale: Mare actor! Păcat că a murit la cutremurul din ’77.

 

Barbu Ştefănescu Delavrancea:  Un pesedist. Daca nu era pila lui Marian Oprişan de la Vrancea, nu intra el in Istoria Literaturii

Slavici: Unul dintre autorii mei preferaţi. I-am citit de mai multe ori titlul Moara cu hai noroc! Poate îmi fac timp să citesc şi cartea.

George Coşbuc: Ca o părere personală: Iarna pe uliţă nu-i ca vara.

Topîrceanu: Minor… Balada unui greier mic. Dacă tot n-ai un licurici, măcar iei un greier mai mare.

Octavian Goga: Îi place lu’ fii-mea, de nevastă-sa. Are toate albumele cu Lady Goga, pe care o aşteptăm în concert la Bucureşti.

Mateiu Caragiale: Săracu’… A rămas orfan după cutremurul din ’77.

Camil Petrescu: Ăsta-i o cîrpă de om. Cu Patul… Cu Noaptea… Un bărbat adevărat se culcă dimineaţa pe podea. Sau pe preş la intrare, dacă nenorocita iar nu-i deschide.

Hortensia Papadat Bengescu: Pentru fiţoşi. Ce-i aia Concert din muzica de Bach? Dacă vrei să fii alături de poporul tău, bagi manele, frate!

Liviu Rebreanu: Mi-a dat o idee. Am vorbit cu partenerii de la UDMR: ei pun pădurea, eu vin cu spînzuraţii.

Mihail Sadoveanu: Cel mai mult mi-a plăcut Hanul Ancuţei, dar s-a stricat. Acum nu mai e non-stop.

Bacovia: Eu nu mă mai duc azi acasă… Bună idee.

Ion Barbu: Era şi matematician. Uite, dom’le, pe vremea aia intelectualii nu se sfiau să aibă două servicii ca sa se descurce!

Minulescu: Fără el, Iris nu era nimic. Respect maxim pentru faza cu ficatul.

Lucian Blaga: Eu nu strivesc Corolla de minuni a lumii… Aşa îţi trebuie dacă-ţi cumperi Toyota. Mie mi se rupe, merg cu Loganul.

Tudor Arghezi: Un poet profund. „Zdreanţă“ e cu patru cla­se peste „Căţeluş cu părul creţ“.

Eugen Lovinescu: Un bagabont. Nu suport criticii. Criticile da, da’ să fie blînde şi cu ţîţe mari.

Mihail Sebastian: Bine le-a făcut Antonescu. (De reţinut: să nu exprim în public această părere personală.)

George Călinescu: Băga-mi-aş! Dacă ştiam că sînt toate rezumatele în istoria asta groasă a lui, nu mai răsfoiam atîtea cărţi. 

Traian Băsescu: Un poet de o rară modestie…

Exit mobile version