Cine spune că Traian Băsescu nu ştie ce vorbeşte atunci cînd se ia de monarhie sau de rege, că e cam mîrlan că stă acasă cînd vorbeşte Mihai I în Parlament, ei bine, acela este un necunoscător al realităţii. Preşedintele nostru este, ca de obicei, un om informat, ce deţine date care, dezvăluite, ar duce la dărîmări de dinastii, căderi de capete încoronate şi reevaluări ale istoriei recente. Dacă sînteţi rege, regină sau prinţ, rugaţi-vă ca fişele secrete ale preşedintelui să nu ajungă pe mîna vreunui beţiv inconştient.
Nobilime – În afară de baronii din PDL, ceilelalte titluri mi se par depăşite istoric.
Castelul Peleş – Fraier fostul rege! A acceptat să i se retrocedeze proprietăţile pe vîrful bulei imobiliare şi acum s-a trezit că Peleşul valorează cît casa mea din Mihăileanu, pe care n-am dat nimic.
Regina din Marea Britanie – Eu am navigat pe mai multe mări, dar niciodată pe Marea Britanie. Sau poate oi fi trecut noaptea, că eu noaptea sînt mai distrat.
Regele Scoţiei – Pentru mine, orice aţi zice, rămîne tot Johnny Walker.
Discursul regelui – Nu m-am dus. Lume multă, n-ai voie să fumezi. Aştept să iasă pe DVD.
Preşedintele Norvegiei – M-a sunat într-o dimineaţă şi-a cerut cu Elena Udrea. „Încă doarme“, îi zic. „Da’ cine e acolo?“, mă-ntreabă. „Regele României“, i-am replicat eu şi i-am trîntit telefonul în nas.
Prinţul Paul – Băiat bun, dar, cînd şi cînd, holbează ochii la mine şi mă întreabă: „Da’ palatu’?… Cît e palatu?“.
Carol al II-lea – Un dictator căzut în cap după curva aia de Elena, care a nenorocit o ţară întreagă.
Prinţul Charles – Vine cam des prin Transilvania. I-am pus pe băieţii lui Maior să stea cu ochii pe el. Să nu mă trezesc că eu mă bat cu Bîlbîilă, iar Urecheatul îşi face monarhie pe la spatele meu.
Carol I – Bine că n-a domnit decît 48 de ani, că nu-mi mai rămînea nimic de modernizat.
Ferdinand – Hă-hă, ce nume de fregată are şi ăsta! El a făcut, cică, România Mare şi acum, uite, nici nu mai intră în Parlament. Să nu uit să-l sun pe Vadim să rîd de el.
Regina Maria – Alta cu nume de vapor.
Regina Elisabeta – Fostă 6 Martie. Hă-hă!
Maria Tereza – I-au dat Premiul Nobel pentru Pace. De ce, nu înţeleg, că numai războaie a făcut asta.
Regina Beatrix a Olandei – E simpatică, dar mie mi-au plăcut mai mult Astérix şi Obélix.
Regii mei – Am şi eu relaţii cu capete încoronate: Ursus, regele berii, Borsec, regina apelor minerale, Prince Mircea şi Prince Matei Vinarte. Dacă aţi şti cum jongla seară de seară Lăzăroiu cu ei, pînă într-o noapte cînd l-a scăpat pe jos şi l-a spart pe Prince Matei. L-am dat afară şi am destupat un Castel Bolovanu. Ce buchet, dom’le!
Regii asfaltului – Sînt apreciaţi mai mult în străinătate. Au făcut o mulţime de drumuri pînă la Zürich.
Regele Soare – Auzi la el, statul sînt eu… Statul sînt eu, fraiere!
Simeon al Bulgariei – E mai tînăr decît Mihai. Şi la asta ne-au luat-o în faţă bulgarii.
Sorin Blejnar – Nu cred că există regină care să aibă banii lui. De unde se vede că nici nu-ţi trebuie ţară, dacă ai frontiere.
Regele Cioabă – Să-l văd eu pe Mihai pe unde scoate cămaşa, că ăsta sigur s-a declarat român la recensămînt.
Mihai I – Mare şmecherie să fii rege! Şi pe mine, dacă mă invită Rodica Culcer la TVR, pe la 5 dimineaţa, vorbesc exact ca el.
Richard al III-lea – Mare beţiv! Cică la ora închiderii striga mereu: „Dau un regat pentru un ţap!“.
Richard Inimă-de-Leu – Ce nedreaptă e istoria! Parcă văd că mie o să mi se zică Traian Vezică-de-Elefant.
Traian Băsescu – Un rege de o rară monarhie.
