Florin, Domnul Dobândă

A fost odată ca niciodată, că mai bine n-ar fi fost și n-am fi avut ce povesti, un băiat nu foarte inteligent care, deși nu întrunea nici condițiile necesare de IQ, nici pe cele financiare, a ajuns să studieze în SUA.

Mai cu o noapte petrecută în arestul Poliției, mai cu una, mai cu alta, băiatul cu pricina a reușit să-și termine studiile și, după o vreme, s-a întors în țara lui, ca să ne arate el nouă.

Și pentru că, probabil, colegii îl chinuiseră toată copilăria și adolescența, pentru că, probabil, profesorii îl trataseră de pramatie și nu-l apreciaseră la justa lui valoare, pentru că nimeni (cu excepția unor binefăcători anonimi) nu-l tratase așa cum credeau gărgăunii din capul lui că trebuie tratat, băiatul nostru a vrut să se răzbune pe noi toți și să fută de-a dreptul economia întregii țări.

Așa că băiatul nostru, să-i zicem Florinel, s-a înhăitat cu un prieten de-al lui, să-i zicem Lucian, și cu încă un băiat, să-i zicem Bogdan. Toți trei au gândit, au plănuit și au uneltit, iar în noiembrie 2008 au zis să i-o tragă României, ca să câștige și ei un ban grămadă.

Bine, de fapt, Florinel, Lucian și Bogdan nu lucrau chiar pentru ei și nici măcar pentru băncile unde erau angajați, ci se jucau cu jucăriile unor băieți mai mari, pe care-i cheamă JP Morgan, Morgan Stanley și Barclays. Băieții mai mari pariaseră împotriva leului, iar băiețașii din România, pretenarii, au încercat să ajute leul să scadă în raport cu euro.

Doar că în zilele alea

s-a trezit Manole, băiatul ăla pe care l-a zidit sistemul între pereții BNR și nu mai poate să plece de acolo de aproape 35 de ani. Iar Manole, așa fost colaborator al Securității cum e el, a zis că nu-l poate lăsa pe leu să se deprecieze, că doar a semnat cu mânuța lui atâtea și atâtea bancnote. Așa că a scos niște bani din rezerva Băncii Naționale și le-a dat celor trei băietani cu ei în cap, ca să stea cuminți la locul lor, cum trebuia să stea și leul.

Un miliard de euro au ieșit din rezerva BNR în perioada aia ca să liniștească apele pe piață și să nu explodeze cursul valutar. Iar ăștia au fost doar banii pe care i-a spart Banca Națională. Pentru că, așa cum se întâmplă de obicei, cel mai mult au plătit, de fapt, oamenii simpli.

După respingerea atacului, care s-a bazat, în principal, pe manipularea ROBOR, BNR a crescut dobânda de referință și, implicit, au crescut toate dobânzile practicate de bănci, și dobânzile interbancare. Ratele românilor au început să o ia ușurel spre cer. Era doar începutul, căci și în SUA de-abia exploda bula imobiliară.

Vă veți întreba de ce povestim, iar,

despre acest episod, care a început să fie destul de cunoscut din momentul în care Florin Cîțu, căci el este băiatul supărat pe România care a vrut să i-o tragă leului, a ajuns ministru de Finanțe și, mai apoi, prim-ministru.

Păi, povestim iar pentru că este vorba despre dobânzi. De data asta mai puțin despre dobânzile plătite de români băncilor pentru creditele personale, ci despre dobânzile plătite de români creditorilor naționali și internaționali în contul datoriei publice.

Câtă vreme a fost șef la Finanțe și, mai apoi, șeful șefului de la Finanțe, Cîțu s-a lăudat că se împrumută la dobânzi foarte mici. Și era adevărat. România se împrumuta la dobânzi foarte mici, aproape umane, de 2,2-2,3% pe an.

După ce Florin Cîțu a dispărut

din Guvern în acel mod rușinos în care a făcut-o, după ce a ținut țara în loc un an întreg doar pentru a ajunge el șef la PNL, funcție în care a stat aproape la fel de puțin ca Liviu Mihaiu la ARBDD, România a început să se împrumute mai scump. Mult mai scump.

Dobânzile la noile credite luate la nivel guvernamental au ajuns, în 2022 și 2023, și la vârfuri istorice de peste 9% pe an. La sfârșitul lui 2022, de exemplu, România se împrumuta la dobânzi de 9,3% pe an, și se împrumuta serios, cu miliarde de euro. Dobânzile au mai scăzut înspre zilele noastre, trecând prin 7% și ajungând, în ultimele luni ale anului trecut, la 6,2-6,3% pe an. Mai bine, dar nici pe departe atât de bine ca pe vremea lui Cîțu. Îl transformă asta pe Cîțu într-un geniu al finanțelor?

Poate.

Poți să faci și dintr-un ticălos

un geniu al finanțelor. Dar, în cazul ăsta, Florin Cîțu nu este nici pe departe geniu.

Căci explicația pentru dobânzile bune la care a împrumutat el România în 2020 și 2021 o găsim nu în priceperea lui, ci în creditul bun pe care-l avea țara în acel moment. Iar acel credit bun nu îl construise Cîțu, că nu avusese când.

Faptul că Cîțu a putut să se laude cu dobânzi de doar 2,2-2,3% pe an se datorează faptului că, în momentul în care PNL-ul condus de Orban, ca și guvernul în care evolua Cîțu la Finanțe, România avea o datorie publică de aproximativ 35% din PIB, cu o valoare de aproximativ 373 de miliarde de lei.

Ei bine, după două guverne PNL, Orban și Cîțu, datoria României crescuse cu 200 de miliarde de lei, ajungând la 577 de miliarde. Și în unele luni se trecuse de pragul de 50% din PIB.

La început, poate, Cîțu a reușit să obțină împrumuturi mai ieftine. Dar a împrumutat atât de mulți bani ca ministru de Finanțe și ca premier, adică 40 de miliarde de euro în doi ani, încât piața s-a sesizat. România nu mai era țara aia stabilă, care-și ține cheltuielile în frâu, ci o mână spartă, care cheltuiește atât de mult și de nechibzuit, încât nu poți fi sigur că-ți mai vezi vreodată banii înapoi. Cu cât o țară este mai îndatorată, cu cât a-i împrumuta bani devine mai riscant, cu atât crești mai mult dobânzile. E simplu, foarte simplu.

O țară care trece de la un ritm de îndatorare de 25-30 de miliarde în doi ani la un ritm de îndatorare de 200 de miliarde în doi ani nu mai are acces la băncile alea bune, pentru copii cuminți, ci este trimisă direct la IFN-urile finanțelor mondiale. Domnul iCredit International îl salută pe Florin, Domnul Dobândă, și îi mulțumește că i-a creat toate condițiile pentru a putea lua 9,3 piei de pe contribuabilul român.

Numai în 2022,

România a plătit dobânzi de 30 de miliarde de lei. Adică suma pe care o împrumutase în 2018, tot anul, a plătit-o în 2022 doar pentru plata dobânzilor. Iar în 2023 va sta și mai prost, când vor apărea datele pe tot anul, pentru că nici Ciucă n-a stat cu mâinile în sân.

Dacă Orban și Cîțu au împrumutat 200 de miliarde de lei în doi ani, Ciucă a împrumutat 160 de miliarde într-un an și jumătate, după care i-a pasat ștafeta îndatorării lui Ciolacu.

Putem fi mândri, căci economia României are, în sfârșit, un domeniu în care nu poate merge decât în sus: creșterea datoriei publice.

Pentru ca datoria publică să nu treacă de pragul de 50% din PIB, la care ar trebui să fie implementate măsuri de austeritate, există o singură cale: creșterea continuă a PIB-ului. Și cum în România nu crește nici măcar producția agricolă, având parte de niște ani de secetă acută cu șanse de a deveni cronică, cum nu cresc nici alte ramuri ale industriei, singura șansă de creștere a PIB-ului este creșterea prețurilor. Iar asta se reglează din prețul energiei. Crește ăsta, cresc toate, în lanț, pentru a nu mai scădea vreodată.

Ce să spunem? Felicitări, Florinel!

N-ai reușit să pui pe butuci economia României în 2008, dar ai reușit în 2020 și 2021. E drept, erai deja ministru de Finanțe și apoi prim-ministru. Dacă vrei, încă o dovadă că oameni ca tine n-ar trebui niciodată să ajungă în funcții ca astea!