Făcliei ținute în mînă de statuia Justiției, la pachet cu balanța ușor dezechilibrată a ultimilor ani, i-au trebuit cîțiva ani ca să-și arate luminița la capătul tunelului prin care bîntuie, de ceva vreme, Vasile. Cum care Vasile? Blaga, desigur. Un om singur, dezorientat și mai mereu măcinat de problemele pe care familia lui a reușit să i le facă în timpul guvernărilor la care a participat. Acum, la toate astea s-au adăugat și problemele pe care i le face un partid care ar fi trebuit să crească, dar care se încăpățînează să rămînă la un procent minor. După ce Bucureștiul nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor și a refuzat propunerea liberală, dinspre Olimp s-au auzit tunete și s-au văzut fulgere. Sigur, Blaga nu a fost singur pe acest drum al pierzaniei, dar nu poți da vina pe o lăuză, nu?
Așa că Predoiu s-a sacrificat, pierzînd definitiv poziția de premier din umbră, Gorghiu și-a mai dus puțin mîna la burtă, pentru a lăsa să se înțeleagă că e oleacă intangibilă, iar Vasile s-a închis în birou, începînd să latre buldogește la lună. Iar urletele lui, oricît de izolat ar părea sediul partidului, s-au auzit pînă departe și au deranjat. Nu știm exact ce comunicare a primit marele învins pe firele scurte care-l mai țineau în viață, dar e destul de clar că s-a apucat de împachetat. O pijama, o periuță de dinți, pastă, săpun, gel de duș, haine lejere și alte cîteva nimicuri, numai bune să le ai la îndemînă atunci cînd te iau pe nepregătite procurorii, pentru un dosar despre care credeai că l-ai îngropat de multă vreme. Palinca, alt element absolut necesar existenței buldogești, nu poate, din nefericire, să intre în celulă. Iar în două-trei săptămîni nici nu se poate schimba legea în acest sens.