Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) este unul dintre marii mânuitori de fonduri europene. Pe aici trec, în general, toți banii pentru subvenții din agricultura românească. Și sunt ceva bani. Evident, fiind vorba și despre bani de la UE, APDRP nu reușește să atragă tot ce are la dispoziție. Pentru că, ce să vezi, n-ar fi oamenii chiar foarte pregătiți în domeniu. Cum ar veni, suntem de opt ani în UE, APDRP s-a format prin reorganizarea Agenției SAPARD, care funcționa și înainte de integrarea europeană, iar scopul ei a fost, dintotdeauna, să facă rost de bani și să-i distribuie fermierilor. Adică am putea bănui că de atâta amar de ani s-o mai fi școlit și personalul ăla și că acum visează numai fonduri europene, proceduri, formulare, hârtii de decont. Da’ de unde! Pentru că, la fiecare patru ani (uneori și mai des, în funcție de facerea și desfacerea alianțelor politice), personalul este schimbat pe criterii politice. Nu tot, doar șefii, șefuleții și șefișorii.
Având o asemenea fluctuație de personal cu responsabilități, iar criteriile de angajare fiind cele politice, nu cele profesionale, e absolut normal ca absorbția fondurilor să meargă greu, iar oamenii Agenției să nu se descurce prea bine cu sarcinile de serviciu.
Așa că APDRP tocmai a atribuit un nou contract de formare profesională, așa cum face aproape în fiecare an. Valoarea acestui nou contract este de 3.588.780 de lei plus TVA, iar prestatorii sunt SC MSExpertMob SRL, din București, o firmă condusă de un tânăr plin de experiență la doar cei 26 de ani ai săi, capabilă să instruiască 3.130 de cadre APIA și ANSV (părți ale APDRP-ului) cu cei doar patru angajați pe care-i posedă.
E mult un milion de euro pentru instruirea unor oameni care trebuiau angajați exact pentru că sunt bine pregătiți și știu meserie? E enorm. Și cum reușește o firmă cu doar patru angajați să pună mâna pe un astfel de contract? Talentul și valoarea o recomandă, desigur. Dar nu ale proprietarului, ci ale mamei sale, Elena Cornelia Matei, fost auditor superior la Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret. În fond, dă-le naibii de fonduri europene! Proști sunt ăia că ni le mai dau, nu noi că le cheltuim aiurea, în folosul oamenilor din sistem.
