Duminică am zis să pun la loto. Cum era deja unu şi jumătate, iar lîngă blocul meu nu ştiu vreo agenţie, am zis că trebuie să găsesc altă variantă pentru a-mi plăti impozitul pe prostie. La Kogălniceanu e o casă de pariuri sportive, deci am zis să investesc strategic 10 lei. Am ales eu nişte pronosticuri pierzătoare şi m-am pus frumos la rînd. În faţa mea stătea la coadă un individ, genul trendy, cu pantofi în două culori, ceas de mînă cît o farfurie de felul doi, blugi prespălaţi, bluză cu anchior pînă la buric şi freză cu început de chelie de la prea mult gel. Cum se poartă acum. Stau vreo cinci minute. Fata de la calculator îi tot butona individului, pariu după pariu. Omul avea la el o mega hîrtie, de mărima unui cearşaf, plină de pronosticuri. Cred că peste 100 de bilete.
Mai stau vreo cinci minute şi deja mă gîndeam dacă să investesc mai bine cei zece lei într-un suc şi-o ciocolată. La un moment dat, omul îi zice fetei de după geam să ia o pauză şi să îmi pună mie biletul, că la el mai durează. În acel moment se întoace şi reuşesc să-i văd mecla. Era însuşi el, Costin Mărculescu, marele artist, creator de fotomodele şi vedetă interplanetară la toate Antenele lui Voiculescu. Asta pînă s-a certat cu Zăvoranca, logic, şi a intrat într-un con nefavorabil de umbră. Acum, nu mă pricep eu prea mult la fotbal, da’ nu ţin minte să fi auzit vreodată ca Mărculescu să fie vreun expert în ale sportului cu balonul rotund sau aşa, în general. Dar, cine ştie, poate că şmenul ăsta cu agenţia de fotomodele e doar un paravan. Adică, mioriţele care ies pe două picioare sau patru labe din agenţia lui şi îşi împlinesc visul de a leşina de emoţie în braţele unui fotbalist îi întorc lui Mărculescu favorul de a le fi dat un sens în viaţă. Şi-i toarnă informaţii clasificate despre meciuri. Sau poate că, dimpotrivă, patronul trimite nişte gazele de la el din agenţie să-i obosească pe anumiţi jucători cheie, înaintea meciurilor, iar apoi pariază cum trebuie. Oare ăsta să fie secretul financiar al lui Costin Mărculescu? Nu m-am lămurit încă. Dar pe undeva e clar că omul nu poate să trăiască exclusiv din două-trei apariţii la Capatos şi zece-cinşpe fotomodele premiante care se dau jos din pat numai de la trei clienţi în sus.
Publicat în Cațavencii, nr. 44, 7-13 noiembrie 2012