Tristă și ridicolă e povestea răzbunătorilor necugetați din capul USR, care au vrut să îl facă praf, în fața colegilor, pe Cristian Teodorescu. Și mai măreață e prostia gogonată a maestrului de lumini al site-ului scriitoricesc (dl DC-E), care a publicat datele personale ale colegului nostru. Dar acolo unde e ticăloșie e și multă prostie. Să îi dăm cuvîntul. Iată ce spune, la ora actuală, nefericitul site: Dl Cristian Teodorescu, care pretinde că Uniunea Scriitorilor din România nu există în mod legal, nefiind înscrisă la Tribunal (sic!), a făcut o cerere către Uniunea Scriitorilor din România, solicitînd indemnizația de merit; o publicăm în anexă. Ce crede cu adevărat dl Cristian Teodorescu: că Uniunea Scriitorilor din România există sau nu există? Probabil că, atunci cînd a făcut solicitarea (pe 9 martie 2015), credea că există. Între timp, și-o fi schimbat părerea, deși la Uniunea Scriitorilor din România nu s-a întîmplat nimic care să îl determine pe dl Cristian Teodorescu să facă asemenea piruete.
Necugetatule, ce-ai făcut? Ai căzut în capcana în care au căzut minți mai luminte, dar mai întunecate decît ale domniei tale, politicienii englezi. Cînd au dat drumul la Brexit, nu s-au gîndit și la consecințe. Și scot castanele din foc cu propriile lor mînuțe blonde, pentru un binemeritat sfîrșit politic. Dar ce e în cuvințelele nevinovate de mai sus? O flotare logică. E evident că, în 9 martie 2015, nimeni nu știa că USR nu e înregistrată la tribunal, că nu se depuseseră actele și rezoluțiile care dau noimă unei organizații de utilitate publică. Neglijența în serviciu a fost o surpriză imensă. Nu ne-a venit să credem că pe înalta conducere a durut-o în frexit de legi și prevederi legale. La data scrisă în clar de scribul comunicator, USR părea să existe și legal. Urmarea e simplă: publicarea cererii lui Cristian Teodorescu e un abuz. O mîrlănie la vîrf.
Dar frexitul nu se oprește aici, ci, ca un bumerang otrăvit, se întoarce în mufa denunțătorului. Pînă azi, USR nu a publicat niciodată vreo cerere a unui scriitor care solicita indemnizația de merit. Ar trebui adăugat că opera lui Cristian Teodorescu ar fi meritat pe deplin această formă de răsplată a valorii, avînd premii USR și ale Academiei, totul în regulă. Numai că acolo, la vîrf, e o secretoșenie teribilă: nimeni nu știe ce cereri se fac, cum se citesc, cum se aprobă și, mai ales, cui se dau. Pe ce criterii? Știu scriitorii din țară ce mici învîrteli prietenești au loc? Știe cineva care e numărul și care sînt numele celor care se bucură de o senectute liniștită? Nu.
Urmarea e simplă. USR trebuie (e obligată moral) să facă publice numele tuturor autorilor care au obținut indemnizația de merit (trei salarii minime pe economie) și, mai ales, criteriile care au stat la baza acordării lor. Așa-i că nu v-ați gîndit, băieți negri-n cerul gurii? Na, că ați pus-o de mămăligă!