În sfârșit, după o muțenie milenară, Înalta Curte de Casație și Justiție a deschis gura, mai exact gura lui Victor Alistar, purtătorul ei de cuvânt. Comunicatele, într-o lume în care TikTok-ul a fragmentat creiere în bucăți de un minut, nu mai înseamnă mare lucru, să spunem că au doar dimensiunea oficială, necesară și ea, însă deloc suficientă. Deprofesionalizarea televiziunilor și a media în general și munca pentru partide ori pentru vreun patron condamnat fac ca de cele mai multe ori să citim doar niște sloganuri rostogolite de la unii la alții. Asta s-a întâmplat și cu pensiile speciale, asta s-a întâmplat și cu ultimele eliberări: Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea. Ambele subiecte s-au transformat în campanii de desființare a Justiției – practic, de anulare a oricărui respect pentru una dintre puterile în stat.
În esență, vorbim de aceeași muncă a statului de a demola statul, instituțiile societății democratice și ale statului de drept.
Ce voiam să spun e că Înalta Curte a vorbit, doar că Victor Alistar e puțin spre nimic, iar niște declarații de presă sunt zero în fața zecilor de milioane pe care partidele le varsă spre presă. Problema nu e rezolvată dacă purtătorul de cuvânt ne citește comunicatele de presă. Nu asta era ideea, pentru asta avem AI. Purtătorul de cuvânt ar trebui să răspundă întrebărilor, să stea față în față cu revolta societății născută din decizii ale instanțelor care par scandaloase, și să înțelegem dacă ele doar par scandaloase sau chiar sunt. Din vară trăim o campanie de decredibilizare totală a actului de justiție, campanie venită pe o lene soră cu moartea din partea DNA-ului și pe o incapacitate a CSM de a se face auzit. În final e un amestec de prostie jurnalistică, ură profundă față de nedreptatea unor privilegii ale magistraților și politicieni care instrumentalizează această ură spre un folos electoral. Cu ce ne vom alege ca societate vom afla abia în anii care vin și cred că nu ne va plăcea deloc.