Sunt gureși, agitați și nemulțumiți. Statul nu face nimic pentru ei, iar asta-i scoate din sărite. Nu le dă facilități, nu îi lasă să meargă cu ce motoare vor ei, le limitează posibilitățile și le micșorează profitul. Și, totuși, deși în acte sau la televizor o duc prost, îi vezi în haine de poporeni, târâindu-se în bărci cu motoare mici, doar atunci când organizează vreun protest și sunt camere de filmat prin preajmă. Altfel, bărcile, motoarele și mașinile lor din viața reală nu prea arată că nu s-ar câștiga bine din ceea ce fac. Sunt, unii dintre ei, patroni de turism în Delta Dunării și visează ca, în week-end-uri, canalele din Deltă să fie la fel de aglomerate ca plajele de pe litoral.
Doar că anul trecut, oficial,
cei mai mulți turiști au ajuns în Delta Dunării în luna august. Au fost – oficial, cum spuneam – doar 13.897 de turiști, ducând la o ocupare netă a locurilor de cazare de numai 39,6%. Datele furnizate de Institutul Național de Statistică sunt crude și neiertătoare: în tot anul 2014, în Delta Dunării au sosit doar 66.242 de turiști. Dacă te iei după această cifră, e cel mai prost an pentru turismul din Deltă din ultimii cinci, ba poate cel mai prost an al ultimului deceniu. Asta, în condițiile în care investitorii și patronii se chinuie, investesc, renovează, construiesc, cumpără bărci, fac frumos. Ai naibii turiști, nimic nu apreciază, domnule, nimic. Nepăsători cronici, preferă să meargă pe litoral, să se înghesuie acolo ca sardelele, în loc să se bucure de frumusețile unice ale Deltei, pe care chiar și premierul a declarat-o “cel mai frumos loc de pe pământ”.
Și poate că patronii din Deltă
au dreptate atunci când se enervează pe birocrații din birouri care le pun bețe în roate. Chiar, ce-i aia limitare a puterii motoarelor ambarcațiunilor? Se poate? Păi, turiștii lor sunt oameni grăbiți, cu puțin timp la dispoziție. Acești oameni grăbiți au nevoie de deplasări rapide, nu pot să piardă timpul pe apă. Trebuie să ajungă rapid la locul de cazare, să decarteze acolo banul. Oricum, pe drum n-au unde cheltui. Așa că reglementările din 2007 și mai recente, care limitau puterea motoarelor ambarcațiunilor care pătrundeau pe anumite canale și lacuri din Deltă, au fost schimbate la început de iulie. Acum nu mai există limită pentru motoare, ci doar pentru viteză. Cică, la un moment dat, toate ambarcațiunile din Deltă vor fi echipate cu echipamente de transmisie prin care le vor fi monitorizate permanent localizarea și viteza. Dar, până atunci, liber la viteză, căci ARBDD nu are oameni care să stea cu radarele pe canalele unde viteza e limitată. Cum n-are nici măcar oameni pe care să-i pună să supravegheze zonele strict protejate, prin care, azi, zburdă liniștite bărcile operatorilor de turism care vor să-și uimească clienții cu imaginea unor pelicani ghiftuiți.
Adevărata problemă a turismului
din Delta Dunării nu o reprezintă nici puterea motoarelor de pe bărci și nici faptul că transportul durează mult din Tulcea sau Murighiol până la mirificele locuri de cazare construite în ultimii zece ani. Problema cea mai mare a turismului din Deltă este mentalitatea de tunari a multora dintre așa-zișii investitori din turism. Pentru cei mai mulți dintre ei, un turist este o șansă unică, ce trebuie mulsă pe loc, stoarsă de icre și eliberată, fără remușcări, înapoi în locul din care a venit pentru prima și, poate, pentru ultima dată.
Dacă vrei să ajungi în Delta Dunării,
trebuie să ai, înainte de orice, timp. Un drum de la București la Tulcea durează, în orice variantă, în jur de trei ore și jumătate. Mai mult sau mai puțin în funcție de câte ori este șoferul dispus să-și riște permisul. Drumul cu trenul este, aproape, o tristă amintire, iar microbuzele care deservesc în mod obișnuit ruta nu pot aduce mai mult de 160 de oameni pe zi. Din Tulcea mai faci câteva ore până la destinația din Deltă, în funcție de locul în care se află aceasta. Oricum ai da-o, n-ajungi în Deltă la fel de repede ca pe litoral, iar asta transformă turismul în zonă într-unul impropriu pentru vilegiaturiștii de week-end. Decât să pierzi jumătate de zi numai cu drumul dus-întors, mai bine dai drumul la aerul condiționat și pescuiești în cadă. Dacă la distanța mare și timpul îndelungat adaugi colții de răpitori ai unora care îți cer prețuri de Ritz doar pentru că au niște semi-bordeie într-o zonă binecuvântată, în mod cert te gândești de două ori înainte de a umfla statisticile INS-ului referitoare la numărul de turiști din Deltă.
Dar dacă cineva chiar crede
că în luna de vârf, august, sunt ocupate doar 39,6% din locurile de cazare din Delta Dunării, înseamnă că acel cineva n-a văzut niciodată canalele Deltei între iulie și septembrie. Mai ales în zonele în care se poate ajunge cu mașina, cum ar fi Mahmudia, Murighiol sau Dunavăț, turiștii chiar colcăie precum clubber-ii la Mamaia. Dacă te nimerești pe canalul Dunavăț în plin sezon, vei avea neplăcuta surpriză să fii nevoit să eviți ski-jet-uri sau bărci care tractează schiori nautici. Asta, deși legea interzice clar și ski-jet-urile, și schiul nautic. Dar, na, să nu fim prea duri. Dacă legea s-ar și aplica, unii patroni din turismul Deltei ar plânge și mai mult pe la televizor că li se îneacă afacerile.
Afaceri care, în cele mai multe rânduri, funcționează la gri, dacă nu chiar la negru. Deși pensiunile se văd cu ochiul liber, deși turiștii din ele sunt, de asemeni, foarte vizibili, la buget nu ajunge nici un leu din taxe, pentru că turiștii, alții în fiecare săptămână, sunt declarați fie rude, fie prieteni veniți la casa de vacanță cu 20 de camere. Evident, sunt mulți care-și plătesc taxele, care nu se plâng și care nu-și jupoaie turiștii, dar ei sunt mai puțini vizibili decât cei câțiva scandalagii care păstoresc așezăminte turistice cu peste 100 de locuri de cazare și care-și doresc, în fiecare week-end, câte 150.000 de turiști în Delta Dunării.
Or, 150.000 de turiști pe săptămână
e o dorință care frizează prostia cea mai pură. Cu aproximativ 35.000 de locuri de cazare în tot județul Tulcea, Delta Dunării nu are cum să adăpostească la fel de mulți turiști ca litoralul. Și nici n-ar fi bine s-o facă. Închipuiți-vă 37.000 de mașini parcate pe malurile Dunării, căci parcări amenajate nu există nici măcar pentru 3.000. Sau, mai clar, închipuiți-vă 15.000 de bărci de câte zece persoane bântuind pe canalele din Deltă. Poate câțiva patroni din turism ar câștiga bine vreo doi ani, până când ar dispărea de tot peștii, până ar fugi berzele, pelicanii și restul de păsări, unele care încă se mai pot vedea doar aici.
Da, e frumos în Deltă și e un loc ce merită văzut. N-ar trebui să fie nici atât de scump cum e azi, dar nici nu ar trebui să fie, vreodată, un loc pentru consumerişti grăbiți, care vor să ajungă în pauza de prânz până la Sulina, pentru una mică, după care să se întoarcă la fel de repede la soție.