Cînd am spus colegilor că vreau să scriu despre Viorel Lis, mi s-a răspuns „Hai, dom’le, e prea uşor, toată lumea poate să se ia de Lis, apropo, eşti un centaur auriu“.
Poate am inventat ultima parte, dar în esenţă colegii mei au dreptate. E uşor să împingi un copil autist pe scări, să îl baţi pe Prigoană la şotron, să iei un ciung la palme, dar asta nu înseamnă că, doar din cauză că e uşor, nu e hazliu. Dar am să fac ceva complet neaşteptat. Am să-l apăr pe Lis, în loc să fac mişto de el. Întîi însă trebuie să-mi scot nişte glume din sistem. Să pornesc pe curat. Viorel Lis arată ca un Nosferatu bronzat. Viorel Lis e atît de urît încît, dacă aruncă un bumerang, nu se întoarce. Şi acum să-l apărăm.
E extrem de evident că Lis e senil. Altă explicaţie pentru comportamentul lui din ultimii ani nu există. Undeva, ceva a pocnit în el de la vîrstă şi i s-a defectat simţul penibilului. Altfel nu şi-ar fi injectat acid hialuronic în faţă. În faţa aia de portofel din imitaţie de piele care a stat prea mult în buzunarul de la spate şi s-a zbîrcit de la transpiraţie fesieră. E ca şi cum ai încerca să repari o epavă cu o rolă de scoci. Dar dovada clară că e senil şi că şi-a pierdut complet simţul penibilului a venit cînd l-a convins Măruţă să se îmbrace în Spiderman.
Nişte oameni jenanţi şi lipsiţi de orice urmă de bun-simţ profită de senilitatea unei fosile sinistre ca să facă audienţă. Cum n-are Măruţă cu ce să distreze poporul, cum scoate gibonul bărbierit din debara să joace pentru rating. Cum n-au cei de la Cancan cu ce să umple ziarul, cum aduc o stripperiţă la Lis, să zică ăsta ceva cretin, să facă o poză şi să iasă de un articol.
Dar principalul vector al penibilităţii lui Lis este sinistra lui soţie, Oana. Genul ăla de femeie grobiană, cu spanac între dinţi şi rîme între degetele de la picioare, care rîde tare şi vorbeşte şi mai tare, ca să o audă toţi oamenii din jur şi să se uite spre ea, validîndu-i astfel poziţia de centru al atenţiei. Ea a observat că, prin asocierea cu fostul primar, e un fel de semivedetă, aşa că intenţionat face şi zice lucruri penibile/dubioase/controversate/cretine, ca să se scrie despre ea.
Soluţia e simplă. Cineva să-l eutanasieze pe Lis. E clar că, deşi pare că becul e aprins, în capul ăla negricios şi sinistru al lui nu mai e nimeni acasă. Trebuie împuşcat ca un cal bolnav. Şi aşa Oana va fi nevoită să facă ce fac oamenii anonimi ca să iasă în evidenţă: să-şi bată cuie în cap şi să se suie pe stîlpi să urle ca maimuţa. Exact cum ar fi ajuns dacă nu l-ar fi cunoscut pe Lis.