Refuzat de cumnata lui Maiorescu, Eminescu nu se astîmpără. Pune ochii pe Cleopatra, corpolenta verișoară a lui Caragiale. Femeia, „desvorțată“, avea doi copii, și-l plăcea. Îl găsea chiar foarte inteligent, frumos și de o gentilețe neînchipuită, cum i se destăinuia agitată unei confidente.
Junele poet îi scrie bilețele de amor, dă tîrcoale prin fața casei ei de pe strada Cometei, cea cu plopi fără soț – azi, Căderea Bastiliei –, o declară muza lui, dar exasperanta Cleopatra nu-i dăruiește decît speranțe. Tot mai aprins, Eminescu o imploră să-i cedeze o oră, doar o oră din viața ei! O asigură de totala lui discreție și-i promite că apoi va dispărea din viața ei. Planturoasa femeie nu-l respinge, dar nici nu-l invită în iatac! Văzînd că gentilețea nu-i ajută la nimic, Eminescu o dă pe reproșuri amare și pe insulte. Cleopatra e o cochetă mizerabilă care l-a ucis moralicește, l-a distrus și i-a rupt șira spinării! Dar cum nici acest mesaj nu-și face efectul așteptat, o abandonează pe mizerabila care-l perpelea, de nu mai avea nici o bucurie de la viață, și se întoarce reînfocat la mai primitoarea Veronica.