Gabriela Firea a intrat în politică în 2012, atunci cînd pierduse atît de mult în audiențele naționale ca moderator de emisiuni, încît Antenele nu-i mai găseau un loc mulțumitor în grilă fără să-și facă gaură în buget. Dar i-au găsit un loc mulțumitor în PSD, unde a urcat rapid. Iar dacă-și pierduse audiența națională în televiziune, a regăsit-o pe cea din București, unde a cîștigat Primăria fără prea mari emoții. căci Bucureștiul, oricît ar crede unii contrariul, nu înseamnă doar Centrul Vechi, festivaluri hipsterești și 100-200.000 de revoltați. Mahalaua ineptă pe care o ridiculizau Baconschi și Papahagi are drept de vot și o cu totul și cu totul altă părere despre nevoile proprii decît utilizatorii de biciclete electrice.
Cum-necum, primarul Bucureștiului este politicianul român care are cele mai multe voturi directe după președintele țării. O ditamai platforma electorală pe care aproape oricine s-ar cățăra ca să preia șefie de partid, drumuri spre președinție și cine mai știe cîte altele. Oricine, numai Gabriela Firea nu, care nu-și dorește altceva, deocamdată, decît un nou mandat la PMB. Trag de ea taberele din PSD de doi ani, ba să-l dea jos pe dictatorul Dragnea, ba să preia frîiele de la Ciolacu, ba să fie președintele partidului, ba să fie președintele României. Numai ea, nu și nu. Și-n definitiv, de ce s-ar lega la cap? Primărița Bucureștiului n-are un proiect miraculos nici pentru partid și nici pentru țară, n-are nevoie ca DNA sau alte instituții să-i cerceteze mișcările, nu vrea decît ca atunci cînd pleacă din Primărie să o facă avînd libertatea de a-și flutura mîinile spre foștii supuși fără a zdrăngăni și niște cătușe cînd face asta.
Oricum, Firea știe că n-ar obține votul membrilor PSD din provincie, iar o înfrîngere în partid ar putea însemna și o înfrîngere la locale, ceea ce nu-și permite. Pentru că mai sînt lucruri de făcut în București pînă cînd își termină rezidenții din localitățile limitrofe (Voluntari, Pipera, Monaco) afacerile imobiliare.