Este unul dintre puţinii politicieni care, deşi s-a născut la Fundulea şi nu prin Secuime, iar pe arborele său ginecologic nu ajungi la Attila, indiferent pe ce ramură o apuci, poate rivaliza oricînd cu UDMR-ul în ce priveşte lipeala la actul guvernării.
Un soldat în raniţa căruia stăteau ascunse stelele de general
Devenit locotenent în cadrul Armatei în 1983, Gabriel Oprea arde rapid etape şi grade, devine în scurt timp căpitan, după care maior de intendenţă, iar mai apoi absolvent de Drept, în 1990 şi, implicit, procuror militar. Era perioada gri a anilor ’90, în care cariera profesională a actualului vicepremier începea să se împletească cu politica, prin diverse relaţii personale, dar mai ales cu afacerile şi îmbogăţirea rapidă din tunurile tranziţiei. Intră direct sau prin intermediari în anturajul unor personaje precum Cătălin Voicu, Dumitru Bucşaru, Gigi Boeru, Mihai Necolaiciuc ori chestorul Dumitru Sorescu, fostul adjunct al IGP, cel care a jucat rolul principal în „Armaghedonul Poliţiei“, dar şi al unora precum Mukles Omar, fratele celebrului Hayssam, care era asociat în firma Ogharit Trading cu Sergiu, fiul chestorului Sorescu. Este exact acea perioadă, de aproape zece ani, care lipseşte din CV-ul stufos al actualului vicepremier. Urcă rapid pe treptele ierarhice ale armatei şi în anul 2003 primeşte cea de-a doua stea de general, după ce cu numai doi ani înainte fusese înaintat la gradul de colonel. Totul pentru activitatea deosebită depusă în timp ce a ocupat o funcţie asimilată generalului cu trei stele, respectiv cea de secretar de stat, şef al Administraţiei Rezervelor de Stat. Ba chiar, în anul 2000, primeşte Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de cavaler, de la Emil Constantinescu, distincţie dublată de Ion Iliescu cu Ordinul Naţional „Serviciu Credincios“ în grad de cavaler, în anul 2002. În anul 2003 este trecut în rezervă şi cinci ani mai tîrziu, în 2008, în timp ce ocupă postul de ministru al Administraţiei şi Internelor, primeşte şi cea de-a treia stea de general din partea căpitanului Băsescu.
De la militarul angajat la stat la politicianul care controlează statul
În anul 2003 se înscrie în PSD şi, pentru că avea deja conexiuni şi o experienţă politică, ajunge preşedinte al PSD Ilfov în anul 2004, precum şi vicepreşedinte al PSD la nivel naţional, în ciuda lipsei de vechime cerută de statutul partidului. După ce îndeplinise funcţia de prefect al Capitalei, este numit, în chiar anul intrării în politică, ministru delegat pentru Administraţie Publică. În 2004 se alege deputat de Ilfov şi ocupă un post în Comisia Parlamentară a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI. Deşi relativ discret în activitatea deputăţească, se remarcă la finele lui 2007, fiind unul dintre parlamentarii cu renume care, deşi avea o locuinţă personală în care domicilia, ba chiar deţinea mai multe imobile în Bucureşti, încasa nestingherit bani pentru chirie de la Parlament. Ca urmare a anchetei publicate de noi la momentul respectiv, Oprea decide să facă un gest de compensare şi, pentru că nu avea temei legal prin care să returneze Parlamentului suma de peste 25.000 de euro încasaţi pe naşpa pentru chirie, donează 100.000 RON unui centru de plasament din Ilfov. Urmează un nou mandat de parlamentar, obţinut în 2008, dar şi fotoliul Administraţiei şi Internelor, obţinut în guvernarea PSD-PDL, 2008-2009. După ruptura alianţei, Oprea se rupe şi el de PSD, la a cărui şefie a ajuns Victor Ponta şi, cu o bună bucată din partid, dar şi o echipă de traseişti de profesie, înfiinţează UNPR-ul, partid pe care-l vinde Cotrocenilor pentru a rămîne la guvernare, dar şi pentru fotoliul de ministru al Apărării. Aflat mereu cu partidul în două luntrii, Oprea se opune oficial suspendării lui Băsescu, în timp ce parlamentarii UNPR îşi reorientează votul spre noua majoritate din Parlament. Nu participă la noul guvern USL, dar îl susţine discret prin intermediul parlamentarilor. Avînd un nucleu al partidului format din foşti pesedişti şi diverşi migratori politici, printre care şi alde Şerban Mihăilescu, Eugen Nicolicea, Neculai Onţanu sau Culiţă Tărîţă, UNPR-ul lui Oprea se reorientează spre noua Putere chiar înainte ca alegerile parlamentare să aibă loc. UNPR-ul candidează pe listele USL şi obţine un număr consistent de mandate parlamentare, dar şi promisiunea unui nou fotoliu ministerial pentru Gabriel. După discuţii destul de aprinse în cadrul USL, Oprea primeşte fotoliul de vicepremier, fără portofoliu însă, urmînd şi ca partidul său să fie reînghiţit de PSD.
Astfel, rămas cu un post de ministru decorativ şi în curînd fără partid, Gabriel Oprea se poate concentra pe cariera didactică, una la fel de sinuoasă ca şi cea politică, dar mai ales pe afaceri. Pe cele din trecut care, deşi l-au transformat în milionarul de azi, nu vor să se dea dispărute în dosare închise. Dar despre astea, vorba Teleenciclopediei, vom vorbi într-un episod următor.
Publicat în Cațavencii, nr. 2 (80)/2013
