Mie nu îmi place Gabriela Cristea. Fizic. Ca prezență, așa, nu știu, poate ar fi de comitet la o șuetă la căminul cultural sau la o horă. Dar fizic nu m-a impresionat niciodată. Mai ales la început, cînd apăruse pe scena mondenă și le pocneau jugularele de urlat „Uite ce sîîîîîni”, în titluri, redactorilor de tabloid. Nu e mare chestie să ai sînii mari, grasă fiind. Șunca se depune peste tot. N-am o obsesie pentru sînii mari. Aia e pentru oamenii care n-au fost înțărcați la timp.
Înțeleg totuși că la țară prinde genul ăsta de frumusețe. Omul de acolo încă mai reține, în memoria genetică, secolele în care, din cînd în cînd, dădeau strechea în animale și lăcustele în grîne. Și era frumos să vezi o femeie cu destulă șuncă pe ea încît să poată trece o iarnă mîncînd numai scoarță de copac. Că era frumos la o femeie să o prindă primăvara vie. Și am înțeles de ce a prezentat mizeria aia de Noră pentru mama. Pentru că nici unul dintre telespectatorii acelei emisiuni nu a terminat mai mult de opt clase. Ei erau încă în Evul Mediu ca mod de a vedea viața și ea, din punctul ăsta de vedere, era foarte frumoasă. Cu fața ei banală, care n-ar atrage tătarul să o ia cu el după viol. Cu șoldurile alea care ar putea naște 12 copii, din care să trăiască trei pînă la 20 de ani. O femeie frumoasă, arhaic vorbind.
Dar tot scandalul ăsta cu divorțul mi se pare o făcătură penibilă. Cum a slăbit ea zece kilograme și și-a prins soțul încercînd să o înșele. După care s-a dus să se smiorcăie la TV. Și el să dea declarații de personaj negativ dintr-o telenovelă proastă: "Numai eu aleg femeia. Și o aleg pe cea care o pot domina. Este imposibil să îmi doresc o femeie și să nu o am. Mereu ce am vrut, am avut. Sînt convins că, dacă îmi doresc, pot să am orice femeie, nu mi s-a întîmplat să mă refuze nimeni. Este o realitate”. Stai jos, Jose Armando, unde era bărbatul fatal! Să spui că nu te refuză nici una, dar le alegi doar pe alea ușor de dominat e ca și cum aș spune eu că pot să bat pe oricine, dar nu m-aș bate decît cu copii de maximum 9 ani.
Nu știu dacă v-ați prins, dar ca muiere trecută de o vîrstă, cam așa îți depui CV-ul cînd îți cauți de muncă în TV: slăbești niște kilograme și faci un divorț televizat. Fix acum, cînd citiți rîndurile astea, există un idiot undeva la PR într-o televiziune care numără cît s-a scris despre ea în ultimele săptămîni, cît s-a citit, concluzionează că lumea are nevoie de mai multă prezență a Gabrielei Cristea și o angajează la o emisiune de vorbit cu proști. Poate chiar articolul ăsta e cel care va înclina balanța în favoarea ei. Ceea ce e OK, pentru că nu mă uit la televizor. Și nici voi n-ar trebui să vă uitați.
Publicat în Cațavencii, nr. 15(93), 2013