Unul dintre oamenii pe care prelungirea incertitudinii stării de agregare a lui Băsescu (suspendat, demis sau retrimis la Cotroceni) îi scoate realmente din minţi este Sebastian Lăzăroiu. Nu-i vorba despre faptul că, în perioada asta, povestitorul nu încasează legal nici măcar un leu, dar sediul de campanie de pe lîngă Piaţa Galaţi îi dă numai dureri de cap. Ascet şi sobru, Lăzăroiu nu bea, aşa că Băsescu nu-l poate folosi drept partener de pahar.
Dar nici treaz nu poate sta prea mult în preajma liderului maxim, mai ales în serile cu strategii prelungite, cînd acesta decimează regalitatea scoţiană cu deosebit aplomb. Aşa că, de obicei, Lăzăroiu se trăgea în bandă cu preşedintele lui apelînd la metode care în Olanda, de exemplu, sînt legale. Din 6 iulie, însă, garajul de lîngă Piaţa Galaţi se face ecoul neliniştii unui cetăţean intrat în sevraj, mai ales de cînd furnizorul obişnuit i-a trîntit telefonul în nas, după ce i-a spus răspicat: „Nu, frate, io acolo nu mai livrez la domiciliu! Ce, vrei să mă bată iar scafandrul ăla gras?“.
