Dacă mai mulți jurnaliști de la o revistă umoristică sînt asasinați sub motiv că l-ar fi insultat pe Mahomed, orice om normal, credincios sau ateu, se revoltă, indiferent în ce parte a lumii ar apărea revista aceea. Cînd însă o asemenea atrocitate se întîmplă la Paris, în inima lumii libere a Europei, te simți și stupefiat, și amenințat, nu numai revoltat.
Chiar dacă pînă pe 7 ianuarie n-ai auzit de Charlie Hebdo sau chiar nu-ți plăceau caricaturile din această revistă, dacă spui acum „Je Suis Charlie!” o faci pentru a apăra libertatea cuvîntului și pentru că-ți pasă de soarta celor care au fost mitraliați de teroriști, fiindcă altfel n-au putut fi reduși la tăcere. Dacă un om oarecare nu pricepe atîta lucru și-ți spune că nu se bagă sau îi ia la mișto pe cei care cred în asta, te gîndești că la atîta îl duce mintea. Dar cum rămîne cu gazetarii care fac pe luminătorii opiniei publice sau cu politicieni care au fost aleși să vorbească în locul celor care i-au votat?
De la deputata grevistă a foamei Cristiana Anghel nu mă așteptam la altceva. Vorbește mai mult decît gîndește. Și gîndește puțin. Nici de la Ion Cristoiu nu mă așteptam la mari revelații, din postura lui de Gică Contra, care caută adevărul cu lanterna aprinsă în mijlocul zilei. Totuși nu mi-aș fi închipuit că acest jurnalist va scrie că toată această solidarizare nu e decît o izmeneală a gazetarilor și a politicienilor de la noi. Cum el e omul exemplelor pe înțelesul tuturor, Cristoiu și-a adus aminte de un fapt divers cu o tipă care la începutul secolului trecut l-a împușcat pe directorul unui ziar fiindcă ducea o campanie defăimătoare împotriva soțului ei. Femeia a fost achitată, pentru că a apărat onoarea soțului. Atunci, constată Cristoiu triumfător, n-a protestat nimeni că femeia a atentat la libertatea presei. Comparația titanului presei tabloide e de o uriașă tîmpenie. Solidar numai cu micile lui interese, analistul îi bănuiește pe ceilalți că vor să-și fardeze meschinăria dîndu-se drept solidari cu o cauză. Dacă-i vorba de izmeneală, cu siguranță că cel care se izmenește e Cristoiu însuși, care de cînd se știe pozează în sceptic pentru a-și acoperi găunoșenia.