Generalul Ciucă, eroul atâtor bătălii glorioase care se dau zi de zi cu logica, bunul-simț și regulile de bază ale economiei, a început să fie din ce în ce mai convins că este omul potrivit pentru a conduce România până la adânci bătrâneți.
De fiecare dată când îl încearcă o îndoială cât de mică, de fiecare dată când pare că nu mai sunt alte soluții decât noi și noi împrumuturi, generalul își consultă îngerul păzitor.
– Fac oare bine, Măria Ta? Bani nu sunt, totul se scumpește, ce pot eu să fac? Nu sunt eu oare un nepriceput, un impostor?
Alene, cumpănindu-și mișcările, protectorul pare mereu agasat:
– Stai liniștit, Nicule. Ce ai, ce te frământă?
– Păi, matale nu vezi ce se întâmplă? Cât mai rezistă ăștia, cât se mai pot scumpi lucrurile?
– Hai, mă, că exagerezi! Vezi tu vreun protest? Se plânge cineva? Nu. Și atunci? De ce-ți bați capul? Uite, de ce nu te gândești, mai bine, cum o să fie când o să fii președinte…
– O să fiu președinte? Eu?
– Da, tu, Nicule, tu!
– Vaaai, ce bine! Dar sigur-sigur o să fiu eu președinte?
– Sigur, Nicule. Nu mă crezi? Ți-am promis că o să fii prim-ministru? Ți-am promis. Ești prim-ministru? Ești. Ei, la fel o să fii și președinte, ai încredere în mine!
– Am, am, dar nu-i așa de simplu. Mai vor și alții, e lupta strânsă…
– Nu-ți bate capul. Cine mai vrea să fie președinte? Geoană, Kövesi? N-au șanse, generale, n-au șanse!
– Dar dacă se prăbușește economia? Dacă vine criza? Dacă oamenii or să fie mai săraci? Dacă n-or să mai vrea să mă voteze?
– Băi, Nicule, hai că mă plictisești. N-ai altă treabă? Nu vrei să facem un golf? Un tenis?
– Nu știu eu din astea…
– Nu știi? Să pui mâna să înveți!
– Da’ nu mai bine învăț niște economie?
De fiecare dată când discuția ajunge aici, generalul se trezește, speriat că a mers cu îndrăzneala prea departe. „Auzi și la mine, economie… Băi, da’ naiv mai sunt câteodată.“