Priviţi aceaste imagini. Sau ascultaţi această bandă. Sau, dacă vă e mai uşor, citiţi aceste stenograme. Sînt grozave, să ştiţi. Puţini vorbesc aşa de clar ca dumneavoastră. După părerea mea, sînt cele mai bune înregistrări făcute de băieţii noştri. Preşedintelui i-au plăcut atît de mult, încît a zis să vi le arăt. Dar sînteţi cam palid. Doriţi un pahar cu apă? Dacă vă tremură picioarele, luaţi loc, domnule Geoană.
Poate că decizia domnului Geoană de a tulbura apele în PSD n-a avut în spate un dialog atît de răspicat. Poate că prezentarea dovezilor a fost mai discretă. Sau, poate nici n-a fost nevoie ca vreuna din pisici să-i fie arătată fiindcă insomnia şi coşmarurile şi-au făcut singure treaba.
Pe scurt, dacă cineva îşi imaginează că Prostănacul avut el singur atîta minte încît să-i înnoade lui Ponta şireturile de cravată, se înşeală. Geoană a plecat în America trimis. Adică, avînd în buzunar o poliţă de viaţă politică. O asigurare în caz de accident grav în PSD. Cine putea să i-o elibereze?
Înainte ca cineva să-i fi dat vreo idee decisivă de trădare, Geoană nu se simţea oricum în largul lui. Îşi abuzase partidul care l-a creat, îl făcuse de rîs şi îi luase banii. Cînd a scăpat din mîinile lui, în dimineaţa de 7 decembrie 2009, PSD arăta ca un beţiv cu capul prins în gard, cu pantalonii lăsaţi în vine şi cu Traian Băsescu alături, descheindu-se la prohab. Tuturor le era clar că viitorul lui Geoană în acest partid arată ca bancurile despre leucemie. Cînd vîntul adia dinspre prădătorii mari ai partidului, dar mai ales dinspre tînărul cap al haitei, Mircea simţea în nări mirosul morţii politice. Simţea că e tolerat în fruntea Senatului pînă cînd vine cineva cu o idee potrivită de a-i lua scaunul şi beregata pe aceeaşi factură.
Pe de altă parte, un schior cu mintea netedă ca el, care se plictiseşte repede şi care nu-şi mai poate reveni după ce a fost trei ore soţul Primei Doamne, simte nevoia să facă ceva. Amintirea cailor mari pe care a stat cînd a băut şampanie l-a făcut să se gîndească la păşunile unde pot fi astăzi găsiţi. Lumina a căzut avantajos pe UNPR, ţarcul oficial al rumegătoarelor cu stea în frunte, pe chipiu. Aici dospeşte mişcarea de stînga, controlată de drojdia neobosită a serviciilor. Aici stau cu arma la picior procentele social democrate pe care preşedintele Băsescu le cultivă, ca un grădinar de cursă lungă, în răspărul doctrinei sale.
Cînd a sunat telefonul şi vocea a zis: Mircea vino pînă la mine, am să-ţi fac o propunere, nici nu mai contează dacă această voce a sunat doar în imaginaţia înfierbîntată a Prostănacului. Cred că poţi candida la preşedinţie, era tot ce dorea să audă ginerelei doamnei Costea, iar de aici încolo Universul a conspirat la legenda unui dictator pleşuv care abuzează handicapaţi.
Candidatura lui Geoană la preşedinţie e genul de proiect pe care idioţii şi istoria îl adoptă senin. În viitorul USP, acel UNPR care va fi adunat toţi infiltraţii şi aventurierii rămaşi fără colegi, nu există candidat la preşedinţie mai bun ca Mircea Geoană. Aşa cum s-a văzut la congresul PSD, Cristian Diaconescu are frîul prea scurt, iar cînd şantajele trag de el i se poate scrînti gîtul. La fel Gabi Oprea, maiorul de aţă ajuns general cu patru stele şi îndrumător de doctorate, are dosarul prea gros. Rămîn Michi Şpagă, Cozmîncă şi Marian Sîrbu, deci nimeni. În schimb, un Geoană reşapat, peste care ale cărui boacăne s-au aşternut cinci ani de uitare şi pe care lumea a dat 5 milioane de voturi, capătă sens.
Mircea Geoană a primit la afacerea asta, dacă s-a făcut, tot ceea ce îşi dorea: un nou partid, o candidatură la preşedinţie, o scutire de impozit pe şpagă şi de DNA. Ce a primit Băsescu? O situaţie nesperată în PSD, cu potenţial de surpare a autorităţii, război intern şi rupere a USL. A mai primit un paravan la adăpostul căruia se pot adăposti bîlbîielile deficitului, vînzarea energiei, paloarea supralicitatului Isărescu, problemele cu Boc. Şi, în ultimul rînd, dacă socoteala iese pînă la capăt, ar mai primi de la candidatul Geoană, în contul candidatului personal, procentele cedate de tăntălău pentru turul doi.
Ca să înţelegem mai bine de ce această ficţiune se apropie de realitate ca mîna lui Blejnar de o geantă cu bani, e esenţial să nu uităm natura profundă a personajului Geoană, adică frica. Mircea Geoană n-a întreprins niciodată ceva pe cont propriu. Mereu s-a împleticit în fustele Bunicuţei, s-a atîrnat de ciocul domnului Constantinescu, a simţit nevoia să-l aibă în spate pe Adrian Năstase, şi tot aşa. Toate acţiunile lui au avut un protector, o voce de hotărîtă care i-a spus Da, Mircea, dă-i bătaie, sînt eu aici, ori de cîte ori Mircea a întors capul şi a întrebat, tremurînd, dacă nu e cumva cazul s-o ia înapoi. De ce ar fi acum Prostănacul de capul lui?
Păi, nu e.
El e viitorul candidat la preşedinţie al unui grup de maiori socialişti şi viitorul aliat în turul doi al candidatului PDL. Exact ca în trecut.