Caţavencii

Gest de un ecumenism rar: Papa Francisc a adresat un mesaj Urbi et Arabi

Jurnalul Papei Francisc (Patriarh al bisericii neortodoxe)

24 martie 2016

Dragă jurnalule, m-a sunat Patriarhul Daniel în Joia Mare și mi-a urat tradiționalul “Hristos a înviat!”. “Dar, Daniel, n-a înviat încă, e prea devreme!”, i-am spus. “Știu! Și să nu uiți asta niciodată! Adevăratul Iisus învie cînd zic eu: pe 1 mai”, mi-a răspuns el. Ce figură mai e și Daniel ăsta…

25 martie 2016

Am discutat azi cu Dacian Cioloș la telefon. Mi-a dat o veste îngrozitoare. Cică romanii ar fi folosit cartele PrePay cumpărate din România ca să-l răstignească pe Iisus. Nu înțeleg de ce SRI nu face nimic în privința asta, e în joc interesul național.

26 martie 2016

Anul ăsta, departamentul nostru secret de redactat SMS-uri festive legate de “lumina sărbătorilor” s-a autodepășit. Garantez personal că dacă nici în 2016 nu reușim să vă băgăm lumina sărbătorilor în case, cu ajutorul unui text kitchos și impersonal, n-o să reușim niciodată.

Azi am spălat în mod simbolic picioarele unor emigranți. Vă asigur că jegul nu era deloc simbolic. Unuia i-am și zis la un moment dat: “Mai spală-te pe picioare, băi, jegosule!”. Altul a început să se gîdile și n-am putut face nimic. Altul m-a întrebat dacă pot să fac asta îmbrăcat într-un costum de latex. Îmi bag picioarele, la anul m-apuc să spăl simbolic mașini.

Jurnalul lui Abdul Salam (refugiat sirian, amator de cartele PrePay)

20 martie

Dragă jurnalule, nu știu dacă e sigură convorbirea noastră. S-ar putea să ne asculte Serviciile. Mai bine te sun eu de pe o cartelă PrePay românească. Am traversat Mediterana pe o plută improvizată, am străbătut pe jos mii de kilometri, am dormit în tabere de refugiați, m-am bătut cu Poliția macedoneană, numai să fac rost de această cartelă, care-mi dă șansa unică de a vorbi cu familia și cu prietenii chestii banale fără să mă asculte autoritățile.

22 martie

Sunt tot mai nemulțumit de serviciile de telefonie mobilă. Am dat 3 euro degeaba pe cartela asta PrePay. Bani aruncați de pomană. Se aude prost, prin multe locuri n-am semnal și-mi și dispare din credit fără să vorbesc.

23 martie

Am format o celulă jihadistă alături de alți sirieni nemulțumiți de calitatea cartelelor PrePay din România. Nu se mai poate așa. Va veni ziua răzbunării noastre. Ne-am săturat să fim călcați în picioare de companiile de telefonie mobilă. Pregătește-te, Occidentule, sfârșitul tău e aproape! Să vedem cine-o să rămână atunci fără credit pe cartelă când se așteaptă mai puțin.

Exit mobile version