Caţavencii

Gest extrem: Un corporatist obosit şi-a pus capăt zilei, ducându-se la culcare

Incident tragic la o terasă din Centrul istoric al Capitalei. Un corporatist care dormise foarte puţin în noaptea precedentă a recurs la un gest extrem, alegând să-şi pună capăt zilei şi să meargă acasă la culcare. Fapta bărbatului i-a luat prin surprindere pe prietenii săi, care se aflau la aceeaşi masă şi credeau că acesta se distrează. „Nici acum nu-i înţeleg complet gestul“, ne-a declarat un coleg de serviciu, cu care lucrase toată ziua pe aceeaşi tură. „Un om ca el nu trebuia să se ducă aşa devreme acasă, avea toată seara înainte.“

Comesenii corporatistului spun că bărbatul nu a dat nici un semn care să îi bage la bănuieli. „Nimeni nu se aştepta să se ridice de la masă şi să plece“, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, o colegă de birou care avea de gând să se dea la el. „Nimic nu anunţa gestul lui. Nu a căscat deloc toată seara, nu s-a frecat la ochi, nu s-a plâns că începe să-l ia somnul. A fost un om normal, lucid, până în ultimele clipe.“

Prietenii corporatistului spun că nu-l vor uita niciodată şi că îl vor chema cu ei la terasă şi în serile următoare.

 

 

Exit mobile version