– Cîți români știu în acest moment să tragă cu arma, domnule general? întreabă jurnalista. Iar Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major, zice:
– N-aș putea să vă răspund la această întrebare.
De aici începe strategia națională de apărare a României. Strategia nu e încă gata, ne-a spus Nicușor. Au trecut abia trei ani și jumătate de război în Ucraina, de unde timp? Așa că lucrăm după Legea Apărării Naționale din 1994.
Aici e momentul să-l cunoaștem și pe Ionuț:
– Noi nu avem nevoie de drone de atac, avem nevoie de drone interceptoare, un tip de drone care este încă în dezvoltare în Ucraina.
Cu el întregim triunghiul apărătorilor patriei: comandantul suprem Nicușor, șeful armatei Gheorghiță, ministrul Apărării Ionuț.
Gheorghiță s-a arătat timid, politicos și emotiv. Pe toată durata interviului de la Antena 3 și-a căutat cuvintele și încrederea, fără să le găsească. Rolul de căpetenie militară cere altă atitudine, altă voce, alte răspunsuri. De la șeful armatei lumea așteaptă hotărîre, siguranță, precizie, acțiune, în nici un caz șovăială și justificări. Ca să nu se îmbulzească iar la pașapoarte, cum a făcut în februarie 2022, poporului i-ar prinde bine discursul unui comandant stăpîn pe situație. Dacă cineva l-a scos pe Gheorghiță la televizor ca să ridice moralul public, rezultatul a fost exact pe dos. Poate țineți minte bancul cu măgarul dus la tîrg ca să fie făcut de rîs.
Armata noastră de hîrtie e rămasă mult în urma cifrelor oficiale. De la dispariția serviciului militar obligatoriu (2007), efectivele ei sînt secerate. Bărbații între 19 și 45 de ani, care ar reprezenta rezerva utilă, nu au instrucție militară. Dar nu boala e gravă, ci lipsa tratamentului, adică lipsa oricărui efort serios de construcție a unui sistem de voluntariat, imediat ce Putin a început să omoare oameni în Ucraina. Vin apoi lipsa inteligenței elementare în înzestrarea armatei, preferința politică pentru achiziții fără offset, anihilarea industriei naționale de apărare, blocarea unor oportunități strategice și deturnarea fondurilor de la Apărare pentru campaniile electorale și contractele clientelei de partid. E drept, înainte ca Nicușor, Gheorghiță și Ionuț să ajungă la butoane, armata a fost sabotată de alte trio-uri. Cu toate astea, deruta și încetineala noii echipe arată că inconștiența e o boală cu transmitere prin alegeri.
De ce e important ca șefii armatei să proiecteze încredere? Întîi, pentru că armata are nevoie de moral la fel de mult ca de arme. Fără încredere în comandanți nu există dorință de a lupta. Apoi, pentru că în războaie, după cum se știe din istorie și după cum se vede în Ucraina, luptă și mor în principal civilii. Fără ei, practic, nu există războaie, ci doar operațiuni militare speciale sau capitulări. Armata profesionistă reprezintă un strop din forța de apărare, care se formează, în majoritatea ei, prin mobilizarea civililor. Iar civilii sînt profesori, ingineri, doctori, instalatori, fermieri, mineri, zidari. Sînt fii, tați, frați. Ei plătesc costul războaielor, ei reconstruiesc după dezastru. Sînt oamenii pe care guvernele îi storc de taxe, îi batjocoresc cu politici tîmpe, îi sfidează cu lipsa lor de educație, îi izgonesc din țară cu hoția lor.
Mare parte din rezerva civilă a României e deja plecată la căpșuni și la sparanghel, la studii și la job-uri mai bune, la Dubai și la Monaco, în apropierea banilor furați și depozitați. E de neimaginat că acești oameni s-ar întoarce la chemarea lui Nicușor, Ionuț și Gheorghiță, ca să apere creșterea de TVA sau suprataxarea muncii. De altfel, starea de spirit a civililor s-a văzut în februarie-martie 2022, cînd bărbații cu vîrsta mobilizării au luat cu asalt Biroul Pașapoarte.
Evidențele de atunci arată că cei mai mulți dornici de fugă au fost în București, Ilfov, Brașov și Cluj, urmați de cei din Iași și Suceava. Întîi bogații, ca întotdeauna, apoi cei din zonele expuse. Această hartă a moralului public, împreună cu acel „nu știu să răspund la această întrebare“ al șefului de Stat Major, arată cît de mare e amenințarea internă. Mai periculoasă decît dronele rătăcite, războiul hibrid și nebunia lui Putin e atitudinea conducătorilor politici și militari ai României. Inadecvarea lor, incompetența lor, inconștiența lor, lașitatea lor, corupția lor sînt cele mai mari vulnerabilități în fața amenințării Moscovei. În cei unsprezece ani de la ocuparea peninsulei Crimeea și, mai ales, în cei trei ani și jumătate de la izbucnirea masacrului din Ucraina, acești oameni n-au obosit să acționeze – din prostie sau cu premeditare – ca adevărați agenți ai Rusiei, sabotînd capacitatea națională de apărare a României și creînd avantaje strategice, politice, psihologice și militare lui Vladimir Putin.
Dar, iată, am intrat într-un nou ciclu al vitejiei. Vrea Rusia să ne atace? Să îndrăznească, numai! Îi avem pe Gheorghiță, Nicușor și Ionuț.