Gest extrem al senatorului PNL Ioan Ghişe. Acesta a pătruns gol pe teren în timpul meciului VFB Stuttgart-Steaua Bucureşti, pentru a protesta împotriva rămânerii la Cotroceni a lui Traian Băsescu, deşi populaţia s-a pronunţat cu o majoritate covârşitoare în favoarea demiterii. Ghişe a sărit din tribune pe suprafaţa de joc fără să poarte nimic pe el şi a alergat către partea opusă a terenului, făcând slalom printre jucători şi stewarzi. Timp de minute bune, spectatorii au putut vedea mesajul „Jos Băsescu“, scris mare pe spatele lui Ghişe în română, germană şi engleză.
Prins în cele din urmă de forţele de ordine, Ghişe a spus că e dreptul lui cetăţenesc să se plimbe gol pe suprafaţa de joc în timpul meciului. „Dar ce făceam? Vă rog frumos să-mi spuneţi ce făceam! Doar mergeam frumos pe teren, pentru ca domnul Băsescu să se simtă şi să plece de la Cotroceni“, le-a explicat Ghişe poliţiştilor germani, care l-au legitimat pentru a-i întocmi proces-verbal de contravenţie. „Ce faceţi dumneavoastră acum e poliţie politică. Dacă doar intram gol pe teren în timp ce se juca un meci din faza grupelor Europa League, dar nu protestam împotriva lui Băsescu, mă mai amendaţi? Chiar sunt curios…“
