În „Dosarul Transferurilor“. Şi el, fundaşul, şi impresarul. Omul de afaceri.
Reporter: V-aţi pus puşcăria în CV?
Gică Popescu: Cum să mi-o pun? Păi, o să scap de puşcărie, dom’le. Cum să fac eu puşcărie?
Rep.: Păi, sînteţi o valoare. Valorile nu fac puşcărie.
G.P.: Asta aşa este. Oamenii valoroşi nu pot fi puşi la îndoială. Nu pot fi, vă daţi seama! Nu se poate ca o valoare să fie hărţuită în halul ăsta! Nu se poate!
Rep.: Dar valorile greşesc?
G.P.: Cînd eşti valoare, întîi eşti om. Greşeşti, nu poţi să nu greşeşti.
Rep.: Şi atunci oamenii, cînd sînt oameni, ce fac?
G.P.: Greşesc sau nu? Greşesc.
Rep.: Şi cînd devin valori?
G.P.: Eu ştiu? Valoarea începe prin competiţii directe, prin muncă asiduă.
Rep.: Valoarea redevine om?
G.P.: Păi, cum să nu fii? Om eşti tot timpul. Valoare, o dată în viaţă.
Rep.: Cine ţine mai mult la tăvăleală, omul sau valoarea?
G.P.: Eu cred că valoarea.
Rep.: Cînd aţi devenit valoare?
G.P.: În străinătate.
Rep.: A, precum Cioran, Eliade!
G.P.: Da, este adevărat, dar eu atunci am intrat în competiţii adevărate, în luptă directă. Am văzut ce este de făcut, am văzut cum trebuie făcut şi astfel am putut să spun şi eu: merit atîţia bani fiindcă muncesc, fiindcă, uite, sînt printre cei buni.
Rep.: România nu-şi respectă valorile?
G.P.: N-aş putea face o afirmaţie. Eu am prins zona aceea, după Revoluţie, cînd trebuia să te concentrezi pe activitatea ta, că altfel te dobora entuziasmul. Nu-ţi venea să faci nimic, fiindcă, uite, dom’le, românii sînt în top, uite, lumea ne apreciază. Dar ce spun eu? Pur şi simplu, am spus gata! Trebuie să arăt ce pot. Şi am arătat.
Rep.: Banii au venit.
G.P.: Da, recunosc, fiind văzut că sînt bun, am fost apreciat şi prin bani.
Rep.: Mulţi!
G.P.: Pentru vremea aceea, da.
Rep.: Pentru acum?
G.P.: Pentru acum, şi pentru acum.
Rep.: Puşcărie pentru vînzătorii de jucători, vînzătorii de valori?
G.P.: Nu sînt vînzător de valori.
Rep.: Nu de valori? Dar de ce fel?
G.P.: Eu intermediez dorinţa unor jucători. Intermediez doar!
Rep.: Intermedierea ce înseamnă, că vă luaţi comision?
G.P.: Nu vreau să spun mai mult: nu este vorba de comision. Este vorba de oameni, nu de vite. Vînd? Nu vînd, adică îi fac pe jucători să-şi vadă visul cu ochii. Este prea puţin că eu iau comision şi atît. Orice om are un vis. Omul joacă pe teren, nu se pricepe cum să se vîndă mai bine. Atunci venim noi, impresarii. Dar, să ştiţi, este o practică veche de mii de ani şi nu este nimic anormal.
Publicat în Cațavencii, nr. 47, 28 noiembrie – 4 decembrie 2012
o vizualizare
