Stăpânul celor de la FCSB a făgăduit că face pomană pe munca altora și că donează toți banii obținuți de băieții lui, care și-au rupt cârca aseară ca să câștige cu Feyenoord. Cei 450.000 de euro câștigați de Gigi Becali vor ajunge la toți popii din Moldova care au peste cinci copii. Ăștia vor încasa câte 5.000 de euro, adică o mie de euro per capita de copil. „Pac, mâine dimineață, șapte copii, 7.000 de euro în cont, opt copii, 8.000 de euro în cont. Toată lumea” și tot așa. Da’ oare popilor care n-au copii le-o lua nevestele la dans?
Să nu vă imaginați că Gigi dă banii ăștia de milă. Nu, el încurajează natalitatea, dar doar pe aia întru numele Domnului. Știți cum e, de la o vârstă dai bani ca să facă alții urmași pentru tine, dacă tu nu mai poți. Și nici nu face pomană de milă, ca la colț de stradă, ci cu respect. Adică nu le întinde bancnotele așa, cash, după ce le scoate din valiză, ci prin ordine de plată, că doar suntem la nivel european.
Acum mă gândesc serios să mă fac preoteasă și să fac repede anul ăsta gemeni și peste doi ani tripleți, că la ce bulan are FCSB la penalty-uri în campionat sigur joacă și peste doi ani prin vreo ligă ceva. Până la urma urmei, sînt 5.000 de euro făcuți cinstit.
Oricum, meciul de aseară a fost spectaculos, dar am vaga bănuială că bietul Cisotti s-a dat cu capul de gheată la ultima fază pentru că a auzit ce vrea să facă Becali cu banii. Se aude că ceilalți s-au pus pe făcut copii ca să aibă suficienți până la retragere, când se bagă-n business-ul BOR. Mai puțin Tase, că el construiește blocuri ca să aibă viitorii lui foști colegi unde să-și crească odraslele.
Singurul care pare că nu are de gând să se convertească la procreat pare a fi Târnovanu, care s-a apucat din nou de tiktoace, chiar dacă Becali l-a pus să se jure la popă că nu mai face în viața lui așa ceva. După victoria de aseară și trei goluri primite a postat sugestiv o manea în care ne spune că el nu a dat șpagă să ajungă cunoscut și că fără promovări și fără relații a ajuns să fie mai bine decât alții. Când te naști talent, rămâi talent.
