De la generația celor născuți în prima jumătate a anilor ’80 în jos, românii au tînjit după produse din Occident. Am poftit la alimente frumos ambalate, cu gust civilizat, am visat la marile brand-uri de dulciuri, am bălit la sucurile celebre din poze, la băuturile lor alcoolice. După ’90, ele au venit, dar eram atît de săraci încît doar le-am degustat cîțiva ani. Odată cu creșterea nivelului de trai, am început să ni le permitem cu adevărat. După care ne-am năpustit asupra lor cu o nehaleală animalică.
Timp de vreo două decenii am crăpat tot ce-am prins pe rafturile hipermarketurilor și am umplut sute de milioane de cărucioare cu potol. Ne-au crescut pîntecele și ni s-au umflat gușile. Apoi, speriați de ciurdele de nutriționiști sfătoși de la televizor și din online, am regăsit bucătăria românească cea sănătoasă. La resetarea aparatului digestiv românesc a contribuit și trezirea în conștiință. Căci ea, dragi prieteni, a început înainte de apariția lui Călin, dar nu știam cum să-i zicem.
Dacă ne-am fi aplecat mai atent urechea la burțile contribuabililor, am fi auzit chemarea strămoșească a tulnicului intestinal: mațul. El anunța reunirea în jurul produselor tradiționale autentice, bio, sărate cu sudoarea țăranilor și mermelite de mîinile dibace ale fermierilor noștri harnici. Așa au apărut cămările, cuptoarele și zacuștile bunicii, oalele cu bunătăți ale lu’ nea cutare. Sau sibienii. Greu mai găsești produs alimentar românesc care să nu provină din poiene, colibe, hambare sau bîrloguri. Sau, mai pe aspirațional, care să nu fie haiducești sau domnești. Fiică-mea, de exemplu, atunci cînd i-am adus niște felii de tobă direct pe un tocător de lemn, a exclamat: Mamă, ce boieresc arată!
Azi, prin vocile unor patrioți adevărați din AUR și PSD, e arătat cu degetul noul dușman al agricultorului român și implicit al suveranității din farfurie: țăranul din Mercosur. Conform acestor cretini, acordul economic dintre UE și țările importante din America de Sud, semnat și de România, cu complicitatea USR, va aduce o concurență nedorită și neloială caltaboșilor, afumăturilor, ciolanelor, murăturilor, berbecilor la proțap, puilor, fructelor și legumelor noastre. Ca simplu consumator, am constatat că cele mai bune și mai corecte produse alimentare românești sînt alea pe care ori le primești de la rude, prieteni, le faci chiar tu, ori care se dau sub formă de atenții pe la doctori. În rest, dacă le cumperi din piața liberă, cele mai multe sînt țepe cu prețuri nesimțite. Personal, abia aștept să fim deranjați la stomac de oferta sud-americană. Poate le mai scad gradele gospodarilor noștri ridicați din balegă de fondurile UE pînă la nivelul de lorzi în ie și geacă Montcler pe umeri, cu discurs suveranist.