Ştiaţi că Octavian Goga a murit otrăvit şi că cea de-a doua lui nevastă, Veturia, era spioancă? N-aveaţi de unde, dacă nu l-aţi cunoscut pe distinsul om de cultură clujean Dan Brudaşcu. Fost deputat peremist, lăudător neobosit al lui Ghiţă Funar, acest Brudaşcu a ajuns la concluzia că cel care a scris „Ne cheamă pămîntul“ n-a murit de congestie cerebrală, cum ştie toată lumea, ci a fost otrăvit din ordinul lui Carol II, ca să nu cîştige alegerile.
Goga a fost premier vreo 40 de zile, cu un guvern minoritar. Poetul nu prea mai avea ce alegeri să cîştige, fiindcă regele Carol II, care îl pusese prim-ministru, terminase după aceea cu partidele, aşadar şi cu alegerile. Cît despre cei de care se temea regele că ar fi putut ajunge la putere, legionarii, aceştia nu s-ar fi asociat nici măcar cu Goga, în ciuda legilor antisemite pe care le dăduse în perioada scurtei sale guvernări. Dar apăsat de complexul nebăgării în seamă, fostul deputat Brudaşcu se face că uită toate astea şi-l scoate pe Goga otrăvit, cerînd ca poetul să fie exhumat, iar ceea ce a mai rămas din el să fie cercetat de criminalişti. Şi de parcă asta n-ar fi de ajuns, o transformă pe Veturia Goga în agentă a lui Hitler. Cu ce dovezi? Cu nici una, în afară de faptul că aşa a zis el, care ştie mai bine, la fel cum şeful lui, C.V. Tudor, ştia despre Rona Hartner că a fost amanta lui Emil Constantinescu şi că alegerile din 2000 au fost furate, ca să nu ajungă el preşedintele României.
