Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Gravity. Sau de ce Cuarón nu e Kubrick

Zoom Gravity. Sau de ce Cuarón nu e Kubrick

Sînt niște lucruri care nu mi-au plăcut (atenție, spoilere masive).

1. După ce vedem o icoană ortodoxă pe bordul navetei Soiuz (prim-plan, ca să ne intre bine-n cap ce vrea să spună omul), Cuarón simte nevoia să plaseze o statuie a lui Buddha pe bordul modulului chinezesc (idem). Deci fie sîntem tîmpiți cu toții și, pentru că n-am înțeles nimic din prima, e nevoie de o reiterare grosieră a mesajului divin, fie Dumnezeu e chiar peste tot (time, space, stuff). Iar în cazul ăsta nu înțeleg de ce nu s-a umblat puțin la soundtrack. Ar fi mers ceva de genul Ave Maria sau Hare Krishna, Hare, Hare.

2. Cînd Ryan (Sandra Bullock) decide să renunțe, abandonîndu-se vidului cosmic, apare brusc în hublou mecla nonșalantă a lui Matt (George Clooney). Evident, o plăsmuire salutară a minții ei obosite, care o convinge pe săraca femeie să lupte pînă la capăt pentru supraviețuire. Iar asta în condițiile în care o soluție elegantă era perfect la îndemînă: în loc să ia lecții de viață de la o stafie, Ryan ar fi putut auzi la postul de radio chinezesc o melodie de la ea de-acasă, un mieunat familiar de pisică, ceva, orice, capabil să producă declicul psihic necesar continuării acțiunii.

3. În mod cu totul gratuit, melodramatic și manipulatoriu, Ryan e o femeie singură, a cărei fetiță a murit în urma unui accident stupid. Deci sîntem somați să empatizăm masiv cu personajul, de parcă pînă atunci ne durea fix în cur ce se-ntîmplă cu supraviețuitorii misiunii spațiale în speță.

În fine, și cel mai important: 4. Nu e nimic echivoc în cosmosul lui Cuarón. Filmul în sine livrează doar răspunsuri. Nu dileme. Explică, nu problematizează. Enunță, nu sugerează. Dincolo de grandiosul spectacol vizual, Gravity*, o gaură neagră la nivel de scenariu, nu se deosebește cu nimic de SF-urile hollywoodiene care-ți livrează programatic, mură-n gură, despre ce este vorba în vidul misterios care ne înconjoară planeta.

Inutil de precizat că domnul Stanley Kubrick n-ar fi făcut nimic din toate acestea. Stanley Kubrick, cu care Cuarón este comparat acum, cînd și-a burdușit cariera c-un SF cu totul remarcabil din punct de vedere vizual, pe care critica de film americană s-a grăbit să-l plaseze, mai mult sau mai puțin nuanțat, în proximitatea Odiseii spațiale 2001. De altfel, Cuarón însuși s-a străduit să încurajeze acest riscant paralelism. Gravity mustește de trimiteri la opera de căpătîi a maestrului Kubrick, de la pixul care se rotește haotic în imponderabilitate la poziția fetusală pe care o adoptă doamna Stone cînd o vedem pentru prima oară în chiloți. Personal, cred că Gravity face, într-adevăr, ceva notabil. Dar în legătură c-un alt film, de un cu totul alt calibru metafizic: exprimă, în ultimele sale trei minute (ieșirea femeii din marea primordială care-i salvează viața), ceea ce a bălmăjit Ridley Scott în două ore de Prometheus.

Altminteri, da, trebuie să recunosc, filmul lui Alfonso Cuarón este, fără doar și poate, o capodoperă tehnică despre care se va vorbi mult la Oscarurile de anul viitor. Dar nu e capodopera pe care o așteptam. Iar dacă tot veni vorba despre cît de frumos se vede Pămîntul din spațiu, permiteți-mi să vă aduc aminte de primele opt minute din Melancholia lui Lars von Trier. Ei bine, cam despre asta este vorba.

* Gravity 3 D: Misiune în spațiu (SUA, Marea Britanie, 2013). Regia: Alfonso Cuarón. Cu: Sandra Bullock, George Clooney.

1 comentariu

  1. #1

    Eu m-am gandit la Barbarella cand am vazut scena de striptease spatial. Cu toate gaurile din scenariu. Gravity va fi primul film 3D care va lua Oscarul pentru cel mai bun film.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

  • Cine suntem, ce mai vrem

    18 februarie 2020

    „Să se știe cine suntem și ce vrem“, spunea Ion Iliescu în decembrie 1989 despre necesitatea unei comunicări cu ambasada Uniunii Sovietice. Desigur, sovieticii știau destul de bine și cine […]

  • Ludovic autorăstignit a doua oară

    11 februarie 2020

    După ce a fost bătut la școală de niște derbedei, elevul conștiincios Ludovic Orban, sfătuit de domnul diriginte, a decis să-și dea singur palme în fața clasei dacă împricinații refuză […]

  • Războaiele care ne-au prostit

    11 februarie 2020

    Cînd vine vorba despre înapoierea României, două tabere duc greul bătăliei. Una susține că sîntem ținuți pe loc de corupție. Cealaltă e de părere că sîntem victima conspirației internaționale. În […]

Cele mai citite