Dacă Teodor Baconschi se consideră elită și zice că e, atunci e. Cum altfel să fii superior dacă n-ar exista turmele de inferiori, adică plebea, popoarele, această absurditate istorică, nefastă și împovărătoare? De-ar fi fost rentier, dl Baconschi ar fi putut, foarte bine, să-și siroteze moștenirea și milioanele într-o rezervație de elite. Vai, astfel de rezervații nu există, ba, mai mult, nici sursele de venit ale gîndirii superioare nu există, așa că soarta crudă a făcut ca domnul în chestiune să se înjosească de ani buni pe banii statului, ai acestei ficțiuni netrebnice, sortite eșecului. Cum s-ar zice, cu sufletu-n rai, da’ și cu buzele unse. Iată, așadar, care e concepția celui ce disprețuiește gloata care-i asigură existența cotidiană și bombăne, în loc să-i depună, pios, marafeții pe treptele vreunui jacuzzi transcendent. Dar ce spune diplomatul nost și pe cine are în vedere? Să cităm:
„Democrația cîștigă de două secole noi teritorii. Prețul acestei maturizări a fost transformarea poporului în națiune și folosirea națiunii ca piesă de puzzle geopolitic: n-a fost o transformare fastă, dacă ne gîndim la ciocnirea naționalismelor în două războaie mondiale devastatoare pentru Europa. Cetățeanul pare suveran – prin votul său – și e protejat de o legislație tot mai egalitară. Cînd toată lumea are dreptul de a face orice, nici o ierarhie socială nu mai funcționează normal. Dincolo de bilanțul formal al procesului istoric de democratizare (exprimat prin lărgirea continuă a sferei accesului la bunuri și servicii), realitatea socială implică o tot mai adîncă polarizare între categorii și indivizi. Plusul democratic înregistrat a făcut din egalitate un dușman al pluralității. …e suficient dacă sîntem egali în fața legii și a lui Dumnezeu. OK. Deci societatea poate funcționa fără creier… Ideologia egalitară omoară, în final, democrația. O adevărată democrație tinde asimptotic spre meritocrație, deci spre aristocrație: domnia celor mai buni”.
Trebuie să recunosc, omul are tupeu. Pentru că tot ce vrea să spună, după un apoftgmatic tur de forță oratorică, e asta: „Băă, voi sînteți proști! Așezați-vă liniștiți la locurile voastre, am să vă arăt eu cine e jupînul”. În mod cu totul, dar cu totul uimitor, dl Baconschi îmi aduce aminte de Savu Dumitrescu, șoferul de la Cartea Românească. Vă jur că omul știa mai bine ce trebuie făcut în lume și în București. Asemenea confratelui teolog, diplomat și scriitor, nu avea decît pretenția să conducă lumea cu putere absolută. Iar proștii? „Proștii să belească p…la!”, încheia, asimptotic, dl Savu Dumitrescu.