Caţavencii

Greva fomiștilor

Florin Roman a devenit celebru cînd, prin 2017, a făcut greva foamei, între micul dejun și prînz, după care și-a gătit o porție de copy-paste al forno, ca un fake masterand-chef. A scris apoi o carte inexistentă, a mai făcut niște circ, a ajuns ministru, a fost demis și acum este baronet de Alba, trimis precum un Goe răsucit la reeducare politică, doar-doar uită lumea ce butaforie penibilă de politician e.

Mai puțin cunoscut lumii, recordul lui Florinache n-a stat prea mult în picioare. Un an mai tîrziu, cînd încă nu era mare sperietoare politică, George Simion a dat de pămînt cu recordul lui papagalache. La finalul lui noiembrie 2018, omul s-a înființat la Alba Iulia, să se dea cu marșul unionist Acțiunea 2012, acel proto-AUR, la Centenar. Și, supărat că marșul lui n-a fost inclus în programul oficial, omul s-a dus în fața Primăriei Alba Iulia, cu pancartă în mînă și tot tacîmul, unde a anunțat că intră în greva foamei. Și-a făcut omul foamea vreo jumătate de oră în fața instituției, pînă l-a văzut un milițian local și l-a invitat înăuntru. Unde a aflat că n-are nimeni nimic cu el sau cu marșul lui și e liber să se plimbe cu steagul. Și că trebuia doar să anunțe, ca să fie inclus în programul oficial. N-apucase, sărmanul, să facă greva foamei nici o oră.

Arc peste timp, zilele trecute se trezește Florinache să-i arunce mănușițele lui Simion și să-l provoace, sanchi, să candideze la Alba, că „aici nu e pe like-uri, e pe vot!“. Roman, desigur, bazat pe vot. Al lui, că impostorul e atît de plin de el că-i în stare chiar să se voteze. Că, în rest, papagalachele liberal n-a candidat pe persoană fizică în viața lui, fiind fie cărat pe liste de alde Hava & Dumitrel, fie numit în funcții de Atanasiu.

Or, nu zic, ar fi frumos, ca la circ, să vezi cum se bat euglenele în campanie. Dar dacă tot e să fie circ, măcar să o cheme și pe Șoșoacă.

Exit mobile version