Cea mai sigură afacere din România sunt cimitirele. Căci de mâncat mâncăm sau nu, de băut sau de fumat așijderea, de consumat combustibili nu ne obligă nimeni să consumăm, dacă nu vrem, dar de murit murim toți, e destul de sigur. Și, murind, trebuie să fim înmormântați, căci așa e tradiția. Doar BOR administrează 11.737 de cimitire, cu o suprafață totală de 73.338.245 de metri pătrați, ca să nu mai vorbim și de cimitirele administrate de către primării și consilii locale.
A doua afacere în clasamentul afacerilor sigure este colectarea de gunoaie. Căci producem multe și nu putem să ne ducem singuri deșeurile la groapa de gunoi. Așa se face că avem nevoie de gunoieri cum avem nevoie de gropari. Iar afacerea fiind atât de sigură, cei care s-au înfipt cel mai bine în gunoaiele țării sunt politicienii sau oamenii apropiați de politică.
Dacă în multe orașe mari mai există încă societăți comerciale controlate de primării care se ocupă de curățenie, e doar o chestiune de neînțelegere financiară. Căci peste tot stau la pândă cei trei mari rechini ai deșeurilor, toți trei conectați extrem de bine din punct de vedere politic.
Primul amestec major al politicului în colectarea de gunoaie s-a petrecut în București, în timpul guvernării CDR, când societatea de stat a fost semiprivatizată prin asocierea cu niște nemți creștin-democrați. Rezultatul a fost distrugerea societății controlate de către Primărie și apariția operatorilor privați, la început mărunți, apoi din ce în ce mai extinși.
Un prim rege al gunoaielor a fost, în România, Silviu Prigoană, întemeietorul ROSAL. Silviu Prigoană a fost mai mereu un apropiat al PDL și al primarilor acestui partid, ba ulterior a devenit și parlamentar al acestui partid și candidat la Primăria Capitalei. Afacerile în București i-au mers ca unse câtă vreme primarii de sector aparțineau Alianței D.A. sau PDL, ba s-a extins și în alte orașe controlate de fostul partid al lui Băsescu. Clujul este un exemplu edificator, afacerile cu ROSAL fiind pe lista acuzațiilor aduse fostului primar Apostu.
Un al doilea mare rechin al gunoaielor a fost Florian Walter (Bușcă), fost acționar majoritar al ROMPREST. A fost, pentru că anul trecut Florian Walter și-a vândut acțiunile de la ROMPREST lui Dragoș Dobrescu. Personaj mai puțin cunoscut în România, dar celebru prin Monte Carlo, unde reunește sub aripa lui toți șmecherii de talia lui Videanu, Schwartzenberg etc., Dragoș Dobrescu este un devotat sponsor al familiei Mănescu. Cum, de altfel, și Walter era un devotat sponsor al lui Andrei Chiliman, de la a cărui primărie încasa contracte fabuloase și căruia îi sponsoriza generos campaniile electorale. Dobrescu a trecut la nivelul superior al afacerii, încasând nu doar de la Primăria sectorului 1, ci din multiple orașe controlate de liberali, și restituind cu generozitate fonduri negre de campanie, spre bucuria lui Rareș Mănescu, a cărui influență mută crește în noul PNL.
În fine, al treilea rechin și cel mai în putere este Eduard Martin, deputat PSD și proprietar al societății de salubrizare Polaris M din Constanța. Martin a început mai târziu și mai timid, afacerea fiind înființată de tatăl său, fost prefect de Constanța. Primele contracte le-a luat de la Mazăre, desigur, iar apoi s-a extins, ajungând să aibă în jur de 500 de contracte cu statul. Cel mai mare contract al Polaris M a fost obținut în 2013, de la colegii de partid din Teleorman. Practic, județul Teleorman și-a dat întreaga activitate de salubrizare pe mâinile firmei deputatului PSD. Printr-un contract de 158.816.901 lei, Polaris M se ocupă, dintr-un foc, de salubrizarea din trei municipii, două orașe, 92 de comune și 229 de sate din județul Teleorman. La așa cadou, să tot cotizezi fericit la campaniile partidului.