Guvernul a decis, în ședința de vineri, creșterea vârstei de pensionare pentru gimnaste la 60 de ani, iar pentru gimnaști la 65 de ani. Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a explicat că era nevoie de această lege de mai mult timp, deoarece îmbătrânirea populației a afectat puternic și loturile olimpice de gimnastică ale României. În plus, statul nu-și permite să plătească mereu gimnaste tinere, în condițiile în care cele trecute de 50 de ani încă mai pot executa exerciții dificile la paralele și bârnă.
Dar să-l lăsăm mai bine pe ministrul Funeriu să ne prezinte raționamentul care a stat în spatele acesatei decizii: “Trebuie să înțelegem că vremurile s-au schimbat: alimentația e diferită, s-au inventat medicamente noi. O gimnastă de 55 de ani poate face față din punct de vedere fizic unei olimpiade. Nu mai e ca pe vremuri, câng fetele evoluau la sol în galerii subterane pline de praf și își distrugeau complet plămânii până să împlinească 40 de ani.”
Funeriu a mai spus că i se pare normal ca componentele lotului feminin de gimnastică să rămână în activitate până la vârsta de 60 de ani, din moment ce la țară gimnastele execută exerciții complexe chiar și după ce au devenit octogenare.
“Bunica mea are 85 de ani și încă mai evoluează la sol, atunci când merge în pădure, după lemne de foc”, a explicat ministrul Educației.
