Caţavencii

Guvernul lui Sprâncenatu dă semne de genialitate

Pentru astâmpărarea dezastrului bugetar, bănuim că prin ședințe s-a stabilit ca fiecare ministru să taie din cheltuieli pe unde poate. Și de unde credeți că s-a gândit ministrul David, de la Educație, să înceapă? De la bursele elevilor și studenților, dragi consumatori. Fix de la belferii ăia, de la îmbuibații ăia mici, fir-ar mama ei de reformă a învățământului. Zici că după alegerea lui Nicușor, oamenii ăștia au început să gândească cu capetele suveraniștilor care vor să-i saboteze. Dacă tot te-au adus la guvernare ăia cu ceva școală, de ce să nu te și piși pe ei? Sunt licee în țara asta unde niciun absolvent nu a luat BAC-ul, dar n-am auzit vorbindu-se de incompetența profesorilor și de ineficiența sistemului. Elevii sunt vinovați, ei trebuie să plătească. Și studenții, toți ăia care se încăpățânează să învețe. Ei sunt șobolanii care găuresc bugetul țării și trebuie dezvățați de gustul banului încă de mici. Mai țineți minte de propunerea genială a primarului din Rediu, județul Iași, de a nu mai da hârtie igienică și săpun la școală pentru că elevii nu aveau peformanțe? E, aproape că nu e nicio diferență față de ce vrea să facă Daniel David.

Exit mobile version