Noul ministru de Interne, Mircea Dușa, a declarat că numărul real al alegătorilor este mai mic de 18 milioane, deoarece, pe lângă românii care au emigrat, trebuie scoși de pe listele electorale și cei care au plecat în vacanță sau care s-au dus la cumpărături în alt cartier decât cel în care domiciliază.
”E o întreagă nebunie cu aceste liste. Sunt alcătuite complet anapoda. Spuneți-mi și mie, de exemplu, de ce trebuie să apară pe listele electorale permanente un cetățean care e la Eforie Nord de mai bine de trei zile?” a declarat ministrul, vizibil deranjat de toate aceste nereguli.
Dușa a explicat că nu e normal să fie trecute pe liste nici persoanele care au stat la bere până târziu în seara zilei de sâmbătă, înainte de referendum.
”Acel cetățean, în măsura în care mai putem să-l considerăm cetățean al acestei țări, a stat în oraș, să zicem, până pe la două. Ajunge acasă la două jumate, se culcă îmbrăcat pe canapeaua din sufragerie, se trezește de vreo două ori să se ducă la baie și doarme cel puțin până la prânz. Bun, deci la prânz se trezește mahmur, se drege cu o cafea, ia probabil un algocalnim pentru durerea de cap și bagă repede o ciorbă. Se face trei după amiază. Credeți că-i mai arde lui să meargă la vot? Oare îl mai interesează pe el soarta țării? Mi se pare evident că acel om nu are ce căuta pe listele electorale, mai ales că la cinci după amiaza e iar la bere, pentru că, vorba aia, cui pe cui se scoate”, a explicat ministrul Mircea Dușa raționamentul din spatele alcătuirii listelor electorale.
