Din timp în timp, oameni care altminteri ar trece cu bine un examen medical ies și îndeamnă lumea să nu voteze. Simt cumva că azi a venit rîndul meu și nu vreau să ratez momentul.
Să mi se spună, așadar: de ce ar trebui s-o trimit la Bruxelles pe gagica lui Mihai Voicu? De ce ar trebui să-i rotunjesc iar, la șase zerouri, veniturile fostului jurnalist sub acoperire Traian Ungureanu? De ce ar trebui să mă îngrijesc de bătrînețile aurite ale europensionarei Abramburica? De ce ar trebui să contribui la prosperitatea moluștei migratoare Cristian Preda? De ce ar trebui să cumpăr bilet de Strasbourg unor fiice, neveste sau protejate pe bani publici? De ce ar trebui să instalez în borcanele inutile și costisitoare ale Parlamentului European o mică societate de bacterii anaerobe, plante carnivore și viermi inelați? De ce ar trebui să votez oameni care au lipit pe fruntea României brand-ul loviturii de stat și de ce ar trebui să votez oameni care n-au făcut mai nimic ca să împiedice asta? De ce ar trebui să mă deranjez pentru niște neisprăviți, predispuși la pricopseală și sedentarism mintal, însetați să tragă mîța de coadă, inapți politic și cultural?
Votul alb, boicotul, absenteismul sînt forme degenerate ale democrației. Ele sînt acceptate numai în cazuri de debilitate civică gravă și numai sub formă de tratament. Sînt excepții, cazuri particulare, evenimente care privesc minoritățile, ca atare trebuie evitate. Mai ales că pe treapta următoare stau și așteaptă revoluțiile și loviturile de stat.
Dar ia imaginați-vă cum i-ar pica acestei bande care ne conduce prin rotație o prezență la urne de sub 10%! Ar fi un tablou de neuitat, cu întreaga gașcă siderată și cu o flegmă plină de învățăminte scurgîndu-i-se pe bot. Un scuipat necesar și lipsit de riscuri.
Europarlamentarele beneficiază de proprietatea chimică a legăturilor slabe. Sînt alegeri a căror dispariție nu ruinează structura internă a națiunii. Să boicotezi alegerile "grele" – parlamentare sau prezidențiale – înseamnă să blochezi existența statului, dar să-i lași cu ochii în soare pe europroști nu cauzează mai deloc.
Și-apoi, de banii ăia mulți, România și-ar permite o reprezentare mai de soi. Eu, de pildă, aș vrea să nu mai trimitem pe nimeni la Bruxelles și să încredințăm bugetul nostru Marii Britanii, de exemplu. Sau Suediei, sau Danemarcei, sau Olandei. Aș vrea să fiu reprezentat de 32 de eurodeputați englezi sau scandinavi, oricum le-ar trece lor prin cap s-o facă. Sînt sigur că vocea României s-ar face, în sfîrșit, auzită.
Așa că hai să nu.