Putea fi o frumoasă dimineață de duminică, cu admirat avioanele pe deasupra statuii aviatorilor, dar a fost mai mult de atât. La întoarcerea acasă, după cele câteva secunde în care nici nu am clipit ca să pot vedea flota micuțelor noastre forțe aeriene, am observat steaguri și multe ii venind spre Piața Victoriei.
M-am uitat la ceas, să verific data: 20 iulie, tată! Ziua în care George Simion a chemat suveraniștii să mai apere o dată libertatea în fața Guvernului. Cum adunarea abia începea, m-am retras la o cafea undeva pe lânga palatul Becali, fost Auschnitt. Am terminat-o și m-am întors în piață, unde prostestul era deja început. O mie și ceva de suveraniști strânși în țarcul amenajat în mijloc strigau „turul doi înapoi!” și „Călin Georgescu, președinte!”. Până am ajuns la girafă, câțiva daci au spart bariera și s-au așezat în genunchi pe carosabil, cu gândul creștin de a bloca traficul. Repet, țarcul amenajat era plin pe sfert, în cel mai bun caz. Deodată, mica, dar energica mulțime a luat-o razna, freamătul a crescut ca la balamuc. Nici măcar nu e o figură de stil. Senzația de congres național al tuturor spitalelor 9 din țară te cuprindea de peste tot. Din toate direcțiile se puteau auzi rugăciuni și apeluri la cele mai înalte sentimente patriotice. Se făceau live-uri și mobilizări online. Unii pleacau din nucleul protestului și se mai adăposteau la umbră. Alții abia veneau. Ținutele, senzaționale! Ca alea de la un Comic Con inspirat din Povestiri istorie, de Dumitru Almaș. Era cald tare, m-am dus repede să iau o apă și revin între ei. M-am simțit ca în copilărie, când era zi de meci. „Ce ziceți, facem noapte albă?” a zis un dac de sub un pom. Vă țin la curent.